View Single Post
  #2  
Vechi 29.06.2013, 22:30:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.975
Implicit

Părintele Iosif Vatopedinul – Despre schimbarea minții, curăția minții și îndumnezeire




Trebuie să uiți orice lucru care nu are legătură cu Raiul. Căci în Rai este locuința noastră. Iisus al nostru ne așteaptă pe noi acolo.

Toată viața noastră este preocupată cu legea spirituală. Aceasta este rațiunea pentru care ne-am retras din lume și am renunțat la viața de familie, care în sine nu e un lucru păcătos. Am abandonat acestea pentru a ne exprima iubirea pentru Domnul într-o manieră unică, ascultând de prima poruncă în mod total. Fiind chemați de Domnul, L-am urmat pentru a împlini această poruncă. Ne-am retras din societate și ne-am uitat familiile pentru a urma netulburați această poruncă, fiind preocupați doar de lăuntrul nostru și fiind atenți la semnificația lucrurilor. În acest fel, sperăm să putem nu numai să biruim asupra păcatului propriu-zis, ci și să-l eliminăm imediat ce apare. Aceasta înseamnă nu numai să nu săvârșim păcatul practic, ci să negăm orice asociere mentală a păcatului. Astfel vom putea să împlinim fericirea Mântuitorului: “Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Iisus al nostru ne-a spus că “ceea ce vine din exterior spre interior nu-l spurcă pe om”. Ceea ce-l spurcă pe om este ceea ce vine din interior: “Căci din inimă vin gândurile rele, uciderile, adulterul, hoțiile, mărturiile mincinoase, blasfemiile” (Matei 15, 19). Acestea sunt lucrurile care înfloresc din inimă și răspândesc răutatea.
Astfel libertatea personalității omului este făcută de rușine. Omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu a devenit vicean și corupt. De vreme ce suntem parte a acestei condiții bolnave, ne-am retras din lume din această cauză. Când vorbim despre “lume”, nu vorbim despre “oameni”. “Lumea” este sistemul întreg al sinelui, care conform Sfântului Pavel este “patimă și dorință”. După Sfântul Ioan Evanghelistul, lumea este “dorința cărnii și patima ochilor”, nebunie și în general “slavă deșartă”.
Acum, suntem aici și ne concentrăm toată atenția spre cum să împlinim curăția inimii, de vreme ce e singura cale să vedem pe Dumnezeu, atât cât este posibil pentru orice om să experieze percepția Domnului. Această idee despre renașterea anticipată nu este despre transferarea oamenilor spre o stare beatifică. Aceasta e susținută de dogme străine. După cea de-a doua venire a Dumnezeu Cuvântul, omul nu va fi transferat spre un loc fericit, nici nu va fi restaurat spre o viață mai bună în exil. Biserica noastră nu crede în asemenea lucruri: acestea sunt idei deșarte. Smerirea de sine a Cuvântului Dumnezeu aduce cu sine îndumnezeirea naturii umane. De aceea, dacă omul începe să asculte de voia lui Dumnezeu din această viață, el este ca o persoană care va fi transferată pentru a se uni cu Domnul prin har. Așa cum copiii adoptivi participă la proprietatea tatălui lor, la numele și la personalitatea lui, tot așa deși nu am fost născuți din Domnul, noi am primit același statut ca un copil de sânge, pentru că Domnul ne-a adoptat. De aceea acest lucru este numit îndumnezeire (theanthropismos). Acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne-a adus pe lume. Așa cum el a spus: “Așa cum Tu, Părinte, ești în Mine și Eu întru Tine, ca ei să fie în noi, așa ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care tu mi-ai dat-o le-am dat-o lor”(Ioan 17, 21-22) și de asemenea “Voiesc ca ei să fie acolo unde Eu sunt, ca să vadă slava Mea”(Ioan 17, 24)și în alt loc “Voi sunteți prietenii dacă faceți ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc slugi” (Ioan 15, 14). Când ucenicii l-au întrebat cum să se roage direct către Tatăl, El le-a zis: “Tatăl nostru care ești în ceruri” (Matei 6, 9).
Totuși, dacă noi dorim să împlinim acest lucru și să intrăm în sânul înfierii, trebuie să fim atenți nu numai să evităm păcatul, ci și să excludem păcatul din mintea noastră, atacând rădăcina păcătuirii. Imediat ce inima noastră este curățită de lucrările diferitelor patimi, care ne formau vechea noastră ființă, Duhul Sfânt intră și se sălășluiește în noi. Fiți atenți la ceea ce spune Iisus: “Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni, și locaș în el vom face”(Ioan 14, 23). El spune “vom face casa noastră”. El nu spune “vom veni și te vom vizita” așa cum vizităm noi pe cineva, ci “vom veni și vom face casa noastră”. Aceasta este îndumnezeirea.
Eliberarea noastră de păcat nu este imediată, ci un proces gradual care seamănă cu creșterea. Prin perseverența noastră, curățirea inimii este atinsă încet și inexplicabil cu ajutorul harului. Prima oară, mintea este curățită și iluminată și apoi ea recunoaște esența lucrurilor și nu mai este în înșelare. După ce gândurile noastre sunt folosite corect și împlinirea poruncilor este săvârșită exact, inima este purificată. Harul dumnezeiesc intră și rămâne permanenet în om și îl face cu adevărat purtător de Dumnezeu (teofor). O astfel de persoană, deși încă trăiește, a trecut “de la moarte la viață”. Aceasta este sfințirea. Nicio lege naturală nu mai are nicio relevanță în acesta. El comunică permanent cu harul dumnezeiesc și intră în starea în care este “mai presus de fire” și primește fie darul înțelepciunii, fie al profeției. Nu îi este frică de nicio boală sau pericol, pentru că este ocrotit de harul dumnezeiesc, fiind transferat în starea de înfiere. Când vine timpul să părăsească lumea, el va câștiga trofeele făgăduite lui de Hristos.
În aceste zile, dacă ești puțin mai conștient, vei putea să percepi efectul Harului puțin mai clar. Bătrânul nostru binecuvântat spunea că Iisus al nostru dăruiește din belșug darurile Sale în zilele marilor sărbători, ca o binecuvântare specială. Dar există o rațiune pentru care trebuie să fim sau nu mai atenți? Aceasta este ținta noastră! Cum este posibil să nu ne stăruim să devenim mai pioși și zeloși și răbdători și iubitori adevărați ai lui Iisus, dacă noi credem că El este Cel care ne-a chemat să-L urmăm, rânduindu-ne și răscumpărându-ne pe noi? Singurul lucru care a mai rămas este pentru Milostivirea Sa să ne slăvească în timpul ultimei ore înainte de a pleca din această lume.
Iată, suntem cât pe ce să intrăm în „chilia” (cămara) noastră, să închidem ușa și să ne rugăm și să mărturisim și să îngenunchem în fața Domnului nostru. Suntem aproape de a aduce rugăciunile inimii și sufletului nostru și voința și intenția și faptele în fața Domnului nostru, care a dat făgăduință păcătoșilor. Trebuie să îngenunchezi în fața Domnului cu blândețe, smerenie și bunătate. Aceasta este cel mai tainic mod de a schimba personalitatea noastră și de a aduce creșterea spirituală și schimbările: „Aceasta este schimbarea Dreptei Celui Preaînalt” (Psalm 77, 10). Asemenea schimbări vor modifica pe omul cărnii, pe păcătos, pe omul îmbrăcat în haine trupești într-o ființă spirituală, pe care îngerii îl înconjură pentru a-l ocroti. Îngerii privesc la aceste ființe bune, spirituale, încercând să biruie legea gravității și să se înalțe la altarul ceresc unde Iisus al nostru „a intrat odată pentru totdeauna în altar, obținând o mântuire veșnică pentru noi” (Evrei 9, 12).
Trebuie să uiți orice lucru care nu are legătură cu Raiul. Căci în Rai este locuința noastră. Iisus al nostru ne așteaptă pe noi acolo. „Și dacă Mă duc și vă pregătesc loc, iarăși voi veni, și vă voi primi, ca acolo unde sunt Eu, voi să fiți” (Ioan 14, 3). Este vreo inimă care va înțelege aceste cuvinte și să nu se întoarcă, chiar dacă ar fi făcută din granit? Atoate-iubirea Lui inexplicabilă nu se sfârșește cu smerenia Sa dumnezeiască și cu pogorârea sa pe pământ printre noi, fiind îmbrăcat în smerenia și slăbiciunile noastre. Dar, chiar dacă El rămâne în sânurile Tatălui „în toată slava Lui”, el își amintește de noi și de promisiunile Lui: „Nu vă voi lăsa orfani” (Ioan 14, 18) și „iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).
Să începem cu toții întrecerea spirituală pentru a aspira la biruință. Acest lucru este vrednic de laudă. „Acesta este neamul celor ce-L caută de Domnul” (Psalmul 24, 6).


Traducerea și adaptarea din limba engleză: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursă: traducere din limba greacă de Olga Konari Kokkinou, din cartea"Γέροντος Ιωσήφ Βατοπαιδινού, Διδαχές από τον Άθωνα", Εκδόσεις ‘Το Αγιον Όρος’ Θεσσαλονίκη, 1989.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote