[CarareaImparatiei]

On-topic: Cum împăcăm fericirea lumească că cea duhovnicească? Nu există împăcare, pentru că tot timpul se va da o luptă a gândurilor în mintea noastră. Tot timpul trebuie să fim cu garda ridicată, pentru a nu da ascultare gândurilor de la necurat. Cum facem asta? Cu rugăciune. Cu mare atenție asupra minții. Cu grijă pentru curățirea inimii. Lucrurile-s simple, dar se cere un efort permanent din partea noastră, dacă vrem să nu cădem.

Ia uitați ce spune Sfântul Ioan de Kronstadt:

"Cei ce se străduiesc să ducă o viață duhovnicească trebuie să poarte necontenit cea mai anevoioasă si mai subtilă luptă: lupta duhovnicească cu gândurile. Li se cere să aibă în fiece moment ochi treaz si limpede pentru a ține sub supraveghere toate gândurile care trec prin suflet si care ar putea veni de la cel viclean, ca să le poată respinge. Inima acelora trebuie să fie mereu pătrunsă de credință arzătoare, de smerenie si dragoste. Altminteri viclenia diavolească ar putea pătrunde lesne în ea, iar după viclenie, slăbirea credinței sau chiar necredința. Apoi, tot răul, de care nu se vor putea izbăvi curând, oricâte lacrimi ar vărsa. Iată de ce nu trebuie să-ți lasi inima să se răcească; mai cu seamă în timpul rugăciunii caută să te ții deoparte cu orice chip de nepăsarea cea rece. Se întâmplă adesea ca buzele să se roage, dar inima să fie cuprinsă de vicleană puțină credință, sau chiar de necredință. Omul pare aproape de Domnul cu buzele, dar cu inima este departe de El. în timp ce noi ne rugăm însă, vicleanul diavol recurge la toate mijloacele, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le observăm, pentru a ne răci inima si a ne-o atrage spre viclenie. Roagă-te si fii tare! întăreste-ți inima!

Dacă vrei să ceri, rugându-te lui Dumnezeu, ceva bun si de folos, se cuvine să te pregătesti înainte de a te ruga, ținând puternică, neclintită credința si să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii si necredinței. Căci rău îți va fi dacă în timpul rugăciunii inima va slăbi în credință, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu-ți treacă prin minte că vei primi de la Dumnezeu ce-ai cerut, îndoindu-te că ți se va da, fiindcă L-ai jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îl lipseste de dar pe cel ce îi aduce jignire. „Toate câte veți cere - zice Domnul - rugându-vă cu credință veți primi" (Matei 21, 22). Aceasta înseamnă că ceea ce se cere fără credință sau cu îndoială nu se primeste. Si se mai spune încă: „dacă veți avea credință si nu vă veți îndoi" (Matei 21, 21), veți putea misca si munții din loc. înseamnă că cine se îndoieste si nu are credință nu va putea face aceasta. „Să ceară (tot omul) cu credință, fără să aibă nici o îndoială - spune apostolul Iacov... Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale" (Iacov 1, 6-8). Inima care se îndoieste că Dumnezeu i-ar putea da ceea ce cere îsi primeste pedeapsa, se simte chinuită si apăsată de îndoială. Să nu-L mânii pe atotputernicul Dumnezeu nici cu o umbră de îndoială, mai cu seamă atunci când stii că ai simțit nu o dată asu-pră-ți atotputernicia Lui. îndoiala este hulă împotriva lui Dumnezeu, o minciună fără rusine a inimii, expresie ea însăsi a duhului minciunii care s-a oplosit în inimă, luând locul Duhului adevărului. Teme-te si fereste-te de ea ca de un sarpe veninos - sau mai bine zis, n-o lua în seamă, nu-i da nici cea mai mică atenție. Ține minte că, atunci când I te rogi, Dumnezeu asteaptă de la tine un răspuns afirmativ la întrebarea pe care ți-o pune înlăuntrul tău: „Crezi că pot să fac Eu aceasta?" Iar tu trebuie să răspunzi din adâncul inimii: „Da, Doamne!" (Matei 9, 28). Si fi-va atunci după credința ta. Te mai pot ajuta să-ți înfrângi îndoiala sau necredința si următoarele raționamente: îi cer lui Dumnezeu: 1) ceva ce există, nu ceea ce ar putea ține doar de domeniul imaginarului, al fantasticului; ceva ce există si a primit viață de la Dumnezeu, „căci fără El nimic nu s-a făcut, din ce s-a
făcut" (Ioan 1, 3). Aceasta înseamnă că nimic nu există fără El, în tot ce există si totul, fie că a luat ființă de la El, fie că ființează cu îngăduința Lui sau se face prin făpturile cărora El le-a dat însusiri si putere de a face, si că în tot ce există, El, Domnul, este Stăpân atotputernic. Si nu numai atât. El „cheamă la ființă cele ce încă nu sunt" (Romani 4, 17). înseamnă că dacă as cere si ceea ce nu este încă, El mi l-ar putea da, făcându-1. 2) Pot să cer ceea ce este cu putință, stiind că pentru Dumnezeu este cu putință ceea ce oamenilor le este cu neputinŃă. înseamnă că nici în această privință nu mi se pun oprelisti. Fiindcă Dumnezeu ar putea face pentru mine chiar si ceea ce, după mintea mea, ar fi cu neputință. Nenorocirea vine însă de-acolo de unde în credința noastră se amestecă o judecată mioapa, care, asemenea unui păianjen, prinde adevărul în plasa raționamentelor, concluziilor si analogiilor sale. Credința îmbrățisează si percepe din-tr-o dată, în timp ce raționamentul ajunge la adevăr pe căi ocolitoare. Credința este un mod de comunicare între un suflet si altul; raționamentul este o comunicare la nivelul intelectului sau pur si simplu la un nivel material. Unul este duh, celălalt, trup."