Sorin Mihalache explica la un moment dat foarte fain ca ar trebui „sa preparam o experienta intensa” cel putin odata pe luna pentru copii. Nu o sa reusesc sa explic ce spunea el dar incerc sa redau ideea de baza. Experientele pe care le experimenteaza cei mici in cultura actuala, sunt absolut inconsistente din punct de vedere cognitiv si emotional si nu le dezvolta deloc aceste laturi. Majoritatea copiilor din ziua de azi cresc cu grave deficiente psihice tocmai fiindca omul invata eminamente experiential ori ei sunt lipsiti de experiente autentice. Ca sa coboram mai in concret, in cadrul conferintei „despre atentie”, el dadea urmatorul exemplu:

mediul educativ de astazi, setat pe audio-vizual si multitasking, distruge capactitatea copiilor de a isi controla atentia in lipsa unor stimuli puternici dpdv senzorial, ii face capabil doar de efort de scurta durata, ei se obisnuiiesc sa manevreze informatii multe dar devin incapabil sa le aprofundeze catusi de putin, isi pierd capacitatea de reflexivitate si de aceea nu se pot ruga, nu pot medita, nu se pot aduna intru sine. Solutia dpdv al neurostiintelor e ca ei sa se exerseze in a isi aduna toate resursele psihofizice intr-o singura activitate, sa se exerseze a se implica cu toata fiinta intr-un fenomen unic. Deci vorbind de „prepararea unei experiente intense” el dadea urmatorul exemplu: presupunem că celui mic, de varsta (pre)scolara, ii plac avioanele. Gasesti o zi in care il ei, il duci la aeroport, iar odata ajuns acolo nu numai ca il pui sa observe avioanele dar il pui sa isi pregateasca de acasa o lista de intrebari pe care sa le-o puna celor de acolo si mai apoi, raspunsurile adunate sa ti le prezinte tie intr-un soi de referat care eventual sa contina si poze facute de el la fata locului, etc. O atare experienta faciliteaza ca el sa se implice suta la suta dpdv. cognitiv si afectiv si astfel isi dezvolta toate acele capacitati pe care mediul de azi i le inhiba. Alte experiente pot fi centrate exclusiv pe dezvoltarea afectivitatii, de ex. il implici in cutare act de milostenie intr-o maniera mai mult sau mai putin similara cu cea de mai sus si astfel copilul dezvolta, inclusiv dpdv. neuronal (!!!), tiparele necesare actului de a darui. Evident resursele parintilor de azi sunt foarte limitate dar fiecare in limitele lui cred ca poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa gandeasca niste experiente mai mult sau mai putin intense care sa il modeleze pe copil in directia dorita...