Anul acesta, la Examenul de Capacitate, s-au prezentat si trei fetite cunoscute de mine. Asteptam rezultatele, ca pe o confirmare a clasamentului pe care-l intocmisem. Am avut insa parte numai de surprize.

Cea pe care o plasasem in fruntea clasamentului s-a situat ultima dintre cele trei iar ultima a obtinut cea mai mare medie. Nici cu cea de la mijloc nu am nimerit-o, pentru ca si aceea mi-a oferit o surpriza; s-a descurcat aproape la fel de bine ca cea de pe primul loc. Deci doua dintre ele au obtinut rezultate foarte bune, surprinzatoare si imbucuratoare, iar fetita despre care as fi zis ca nu e cazul sa-si faca cineva griji, pentru ca se va descurca lejer, a obtinut un rezultat slabut, cu totul neasteptat. Bucurie si tristete la un loc... nedumerire si multe intrebari.

Daca pozitia primei clasate imi este mai usor s-o descifrez, despre ce s-a intamplat cu ultima mi-e greu sa inteleg.
Cum se poate ca un copil inteligent si sarguincios, sa obtina un asa rezultat la examen?!
Singurul indiciu pe care il am este acela ca a dovedit ca nu accepta usor esecurile, lucru constatat atunci cand a avut de sustinut o proba eliminatorie de educatie fizica pentru a fi inscrisa la un anumit liceu. Desi mama ei mi-a marturisit ca a fost foarte afectata ca nu s-a calificat si ca diriginta i-a sesizat ca fetitei i-a scazut mult increderea, eu n-am crezut-o pana n-am vazut-o pe fetita cu doua zile inainte de examen. Ai fi zis ca deja stia ca va obtine niste note mici, ca si cum se programase pentru un esec.

Ce situatie trista! Sa ai capacitatea de a rezolva subiectele, dar sa nu gasesti in tine puterea de a te concentra, taria de a-ti depasi temerile si fricile. Sa nu te poti aduna doua ore numai pe ce ai de rezolvat in foaia de examen, pentru ca tu ai decis deja ca nu poti sa faci mare lucru. Sa ti se para ca profesorii stau cu ochii pe tine, de parca abia asteapta sa te descalifice .. intocmai ca la proba de educatie fizica.

Sa fi mostenit copilul asta o asa zestre din cauza careia sa aiba de luptat toata viata cu el insusi? Grea lupta trebuie sa fie aceea cand la primul hop tie sa ti se para ca ai aflat deja cine esti, cand de fapt e doar o usa prin care trebuie sa treci catre o noua etapa. Poti trece in picioare sau taras. Important este sa nu ramai in spatele usii si de acolo sa-ti proiectezi o imagine deformata despre tine insati si astfel sa-ti programezi un viitor care nu te reprezinta.
Asta ma sperie cel mai tare, ca se va intoarce cu spatele la adevarata usa si va cauta o alta iesire, care nu va presupune sa se confrunte prea curand cu adevarul. Cand ar trebui sa treaca dincolo, asa sifonata, si sa caute sa se inteleaga pe ea insasi. Sa-si accepte neputinta, slabiciunea si sa incerce, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-si depaseasca firea. Pentru inceput, sa convietuiasca cu acesti dusmani, sa invete sa-i fenteze, nemailasandu-i sa-i controleze viata si cand va deveni suficient de puternica si inteleapta sa-i striveasca cu totul. Trebuie sa lupte cu ea, dar mai ales sa-si puna nadejdea in Dumnezeu. Orice esec trebuie sa fie un pas inainte, nu neaparat in directia pe care o dorim noi ci in sensul de inteleptire si de acceptare a voii lui Dumnezeu. Pentru ca El ne vrea doar binele! Si vrea sa fim fericiti!

Sa fie vorba despre altceva? De unde atata lipsa de incredere in propriile ei forte, cand a aratat de atatea ori ca poate? Sa nu-si aprecieze oare suficient calitatile?

Notele pe care le-a obtinut nu ilustreaza nicidecum nivelul ei de pregatire ci mai degraba starea ei psihica. Daca pentru multi dintre noi emotiile sunt constructive, de cele mai multe ori, pentru persoanele extrem de sensibile pot fi de-a dreptul catastrofale.

Ma tem ca este pe cale sa faca niste alegeri care o vor marca pentru toata viata. Fie va asimila acestea ca pe niste experiente in adevaratul sens al cuvantului, din care va extrage niste invataminte de folos, fie se va confunda nedrept si periculos cu aceste rezultate ca fiind tot ceea ce reprezinta ea ca persoana.

Rugati-va, va rog, pentru Gabriela!