Acum exista doua posibilitati:
cea normala in care omul intreaba ce are de intrebat sincer interesat de raspuns
cea anormala cind pune intrebari retorice, el sugerind direct sau indirect din intrebare ca nu-l intereseaza de loc o alta parere decit a lui. Cazul de mai sus.
Reactiile sint si ele de doua feluri
cea normala cind il lasi pe om in "lumea" lui
cea anormala cind incerci sa-i explici stiind dintr-un bun inceput ca-i pierdere de vreme

Eu fiind anormal si in concediu medical (deci cu timp) risc totusi.
Exista o tendinta de a inghitii anumite lucruri in virtutea inertiei, pentru ca asa se asteapta de la noi, .....si multe alte motive tendinta care a generat acel "crede si nu cerceta" pe care-l acceptam in sinea noastra dar il combatem verbal. Sincer eu sint un Toma care trebuie sa ajunga la convingeri. Presupun ca f. multi sint ca mine (poate este numai speranta, cine stie?) pentru ca sint departe de credinta Apostolilor carora li s-au adus maruria ranilor chiar neceruta. Toma nu a fost acolo si a cerut-o!
Dar de ce este "Necredinta cea buna" ? Pentru ca prin ea s-a reconfimat faptul ca cel care a "trecut prin usile incuiate" era Iisus cel care murise pe cruce! El si nu altul semanind cu EL! Juritic exista 2 marturii independente (a apostolilor si a lui Toma). Daca Toma ar fi crezut pur si simplu se putea spune ca apostolii s-au convins doar unul pe altul ca a fost Iisus, a fost o psihoza de grup..... Prin "necredinta" lui Toma aduce o marurie independenta de grup si de momentul primei aratari.
Desigur Iisus a laudat pe cei care cred fara dovezi dar asta a spus-o pentru generatiile urmatoare. Atunci era important si necesar sa ramina dovezi si marurii pentru veacurile ce vor venii. Era necesara "necredinta" lui Toma. Si a fost bine pentru noi ca ea a existat.