View Single Post
  #3  
Vechi 06.05.2018, 11:45:30
costache.lung costache.lung is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.12.2017
Mesaje: 71
Implicit

Bolșevizarea Wall Street-ului era cunoscută în cercurile informate încă din 1919. Ziaristul financiar Barron a înregistrat o discuție cu magnatul petrolului E.H. Doheny în 1919 și a numit explicit trei finanțiști importanți: William Boyce Thompson, Thomas Lamont și Charles R. Crane:

La bordul S.S. Aquitania, vineri seara, 1 februarie 1919:

https://www.activenews.ro/coltul-ana...lsevica-145162 (in articol)

Am petrecut seara cu familia Doheny. Dl Doheny a spus: nu poți crede și în democrație, și în socialism. Socialismul este otrava care distruge democrația. Democrația înseamnă oportunități pentru toți. Socialismul întreține speranța că un om poate să nu lucreze și să trăiască la fel de bine. Bolșevismul este adevăratul fruct al socialismului și, dacă vei citi mărturia interesantă din fața Comisiei Senatului de la mijlocul lui ianuarie, care îi arată pe toți acești pacifiști și pacificatori ca simpatizanți ai germanilor, socia-liști și bolșevici, vei vedea că majoritatea profesorilor universitari din Statele Unite predă socialismul și bolșevismul și că 52 dintre aceștia se aflau în așa-numitele comisii de pace din 1914. Președintele Eliot de la Harvard predă bolșevismul. Cei mai răi bolșevici din Statele Unite nu sunt numai profesorii universitari, din categoria cărora face parte și președintele Wilson, ci și capitaliștii și soțiile capitaliștilor, și nimeni nu pare să știe despre ce vorbește. William Boyce Thompson predă bolșevismul și îl poate converti și pe Lamont de la J.P. Morgan & Company. Vanderlip este un bolșevic, la fel și Charles R. Crane. Multe femei se alătură mișcării și nici ele, nici soții lor nu știu ce este și la ce duce. Henry Ford este un altul, la fel și majoritatea din cei 100 de istorici pe care Wilson i-a luat cu el în străinătate, în ideea nesăbuită că istoria îi poate învăța pe tineri demarcațiile geografice între rase, popoare și națiuni. (4)


Pe scurt, aceasta este o istorie a Revoluției Bolșevice și a urmărilor ei, însă una care se distanțează de abordarea conceptuală uzuală a distincției între capitaliști și comuniști. Istoria noastră postulează un parteneriat între capitalismul internațional de monopol și socialismul internațional revoluționar pentru beneficiul lor reciproc. Costul uman final al acestei alianțe a căzut pe umerii oamenilor obișnuiți, ruși și americani.Antreprenoriatul a fost discreditat și lumea a fost ghidată către planificarea socia-listă ineficientă ca rezultat al acestor manevre monopoliste din lumea politicii și a revoluției.

Aceasta este și o poveste a trădării Revoluției Ruse. Țarii, cu sistemul lor politic corupt, au fost respinși numai pentru a fi înlocuiți de persoanele avide de putere ale unui alt sistem politic corupt. Acolo unde Statele Unite și-ar fi putut exercita influența pentru a genera o Rusie liberă, a fost înfrânată de ambițiile câtorva finanțiști de pe Wall Street care, pentru propriile scopuri, puteau accepta o Rusie țaristă centralizată sau o Rusie marxistă centralizată, dar nu o Rusie liberă descentralizată. Și motivele pentru aceste afirmații vor deveni clare pe măsură ce vom prezenta istoria nespusă a Revoluției Ruse și urmările ei. (
Reply With Quote