Citat:
În prealabil postat de AlinB
Dpdv ortodox apocatastaza este o erezie.
|
Dpdv ortodox, apocatastaza în versiunea criptognostică atribuită lui Origen este eretică.
Însă Biserica nu respinge termenul în sine, pe care-l inserează corect într-o țesătură semantică perfect validă dogmatic. Există foarte multe exemple în acest sens, unul din acestea fiind celebrele "Răspunsuri către Talasie" ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, traduse de către părintele Stăniloae și publicate în volumul III al Filocaliei românești:
„ Trei restaurări ( apocatastaze ) cunoaște Biserica. Una e a fiecăruia în parte, potrivit cu rațiunea virtuții : prin aceasta se restaurează cel ce a împlinit în sine rațiunea virtuții. A doua e aceea a firii întregi la înviere : este restaurarea întru nestricăciune și nemurire. Iar a treia, de care și vorbește mai mult în cuvintele sale Grigorie al Nyssei, este restaurarea puterilor sufletești căzute prin păcat în starea în care au fost zidite.”
O insuficientă informare asupra contextului în care s-a desfășurat Sinodul de la Constantinopol din 553 ar lăsa se înțeleagă că Părinții sinodului respectiv ar fi apărat atunci în primul rând veșnicia iadului, a chinurilor nesfârșite, ca niște neîndurați "apologeți ai gheenei" (cum a caracterizat părintele Gorges Florovski postura greșită în care i-a perceput, ignorant, o mare parte a posterității). În realitate, ei au apărat niște realități-cheie ale creștinismului apostolic, și anume deplina libertatea a persoanei în alegerea comuniunii cu Domnul, iubirea ca liant sine qua non al acestei comuniuni, devenirea/creșterea spirituală ca înaintare concretă, existențială, în aprofundarea relației cu Dumnezeu, și, nu în ultimul rând, demnitatea trupului în forma restaurată/eshatologică a făpturii omului.
Concluziile Sinodului de la Constantinopol lovește și astăzi puternic în numeroșii susținători ai teoriei platonismului popular de tipul "mântuirii sufletului" printre altele, prin disprețuirea trupului și "combaterea" lui de pe poziții pseudoascetice.