Citat:
În prealabil postat de Iorest
N-am văzut niciun blogger să meargă cu un picior rupt, diabet Èi alte afecÈiuni pe care le Ètie numai Dumnezeu că le-ar avea părintele, de la Sibiu la BucureÈti prin studiouri de televiziune la dezbateri importante Èi să suporte Èi atitudinile ostile, hârdaiele care i se toarnă în cap, întrebările cu tentă Èi alte lucruri nocive.
Chiar Èi acele răspunsuri au venit tot în urma unor întrebări, deci provocat nu s-a apucat să vorbească singur despre acele teme, probabil că are ca purtător de cuvânt al Mitropoliei Sibiului anumite limite de care trebuie să se Èină în relaÈia cu alte culte Èi nu-Èi poate permite să spună chiar tot ce gândeÈte.
Poate era mai bine să cenzureze/evite unele întrebări din public cum se face la alte conferinÈe, ale unor preoÈi mai respectaÈi de internauÈi Èi astfel s-ar fi ferit de multe discuÈii.
Eu am senzaÈia că după plecarea lui va fi un mare gol.
Èi de-ar fi într-o sferă de influenÈă ecumenistă ar fi o mare pierdere ca un astfel de suflet să se risipească Èi ar trebui să privim cu întristare o cădere a sa.
|
Eu cred ca vezi lucrurile foarte gresit, eu credeam ca doar ai citat cate ceva, dar am observat ca tu ai o mare admiratie fata de parintele. Cum sa fie printre cei mai de frunte ortodocsi, e printre ultimii. Rar gasesti nu numai printre preoti, dar chiar si al mirenii praticanti sa spuna atatea lucruri gresite si in contradictie cu invatatura ortodoxa. Ba chiar si enormitati legate de istorie, nu doar legate de invatatura. E suprinzator sa spui asta avand in vedere ca a spus ca ii considera prosti pe cei ce nu-s de acord cu ecumenismul. Bineinteles, nu stie despre ce e vorba (sau exagereaza voit), spunand ca a fi impotriva conceptiilor ecumeniste inseamna a-i uri si bate pe cei din alte culte.
Rar poti gasi un preot care sa aiba ecumensimul ala in care sa considere ca si neoptorestantii sunt frati cu ortodocsii (mai sunt care ii considera asa pe catolici, adica filocatolicism). Parintele Necula are ecumenismul ala cel mai de jos, cu toate cultele sunt bune, cu tot doctoratul pe care il flutura un user.
Ceea ce tie ti se pare sacrificiu pentru ortodoxie pare doar vedetism manat de mandrie, care ii impinge pe cei ce il au sa iasa tot timpul in fata. Si felul in care vorbeste, nu e doar nonconformist, are un fel arogant atotstiutor, glumele sunt mai mult ironii. Nu doar eu am observat asta, de exemplu cei de la cuvantul ortodox
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...ele-ecleziale/ sau aici
http://www.justitiarul.ro/constantin...-si-globalist/
Aprecierea ta ar fi de inteles sa o aiba cineva cu conceptii ecumeniste, care il apreciaza ca promoveaza aceste conceptii, dar altfel nu am vazut.
De ajutat eu cred ca ajuta orice preot pe cei ce vin la spovedanie, chiar si converteste pe cativa.
Uita-te cat de dur il descriu cei de la cuvantul ortodox, fara sa nu aiba dreptate. Avem sfinti si mari duhovnici pe care sa-i laudam si sa-i apreciem, nu astfel de persoane.
P.S. Ca tot a venit vorba, putem citi cum parintele spune de folosirea instrumentelor in biserica, nevazand nimic gresit, dand exemplul cu David.