Citat:
În prealabil postat de Yasmina
Eu practic nu vad dilema :)
Sa reluam: deci locul este gol din cauza ca cel dinainte nu s-a simtit destul de comfortabil ca sa ramana(eventual pt o viata,cum este de asteptat)sau o alta varianta nu am fost eu destul de impacata cu idea de a ceda un astfel de loc cuiva care nu l-a meritat.
Faptul ca dispunem de locuri goale asteptand persoane potrivite care sa le ia in stapanire nu dovedeste rea intentie sau alegerea compromisului;pot sa tin oricate interviuri si sa cunosc oricate persoane care candideaza pt asemenea rol...nu il dau din mana decat celui caruia i se cuvine,restul nu se potrivesc cu cerintele postului. Asta nu ma face un om rau ci doar bine calculat.
De ce mi-ar trebui procese de constiinta pt asta?Daca nu ma simt comfortabil langa o persoana cat sunt intr-un stadiu relativ usor de prietenie,oare cum va decurge durata unei vieti langa ea?
Si cand spun"comfortabil"ma refer desigur la luxul de a fi eu insami,care implica multe aspecte printre care si opiniile legate de viata,adevar si morala.
Multi merg inainte cu toate semnele de avertizare dupa ei,spunand ca in timp vor putea corecta sau schimba omul...nimic mai gresit;cand intalnim oamenii ei sunt deja invatati,formati.
Eu nu am vocatie de salvator,nu pot salva pe nimeni,nu pot schimba pe nimeni;numai Dumnezeu poate.
|
Din câte văd, tu ți-ai construit un scenariu îndepărtat de subiectul dezbaterii de față. Într-o formulă cât se poate de lapidară, dilema se rezumă la următoarea întrebare: ce alege un creștin între minciuna confortabilă și adevărul care doare?
Ar mai fi unele lucruri de comentat la atitudinea sintetizată în postarea ta, însă mă opresc aici întrucât am decis să evit discuțiile în contradictoriu pe teme care implică alegerile personale libere și subiectivitatea fiecăruia.