Citat:
În prealabil postat de Caldararu
Nu vreau sa ma plang, sau sa cer atentie.
Motivul pentru care am intrebat ce-am intrebat este ca am o situatie destul de urata, si simt nevoia sa "evadez" sa gasesc niste raspunsuri, sa-mi gasesc pacea si linistea.
Nu stiu cum sa va spun, sa ma intelegeti.
Privesc viata asta si societatea si tot ce tine de ea, vad atat de multa rautate in orice, falsitate, perversitate, interese si scopuri, stereotipuri.
Valorile morale nu mai au niciun sens, nu mai inseamna nimic, intro lume in care banul inseamna orice si poate cumpara pe oricine.
Eu nu ma consider o persoana buna, am gresit in fata multora, dar mai ales in fata lui Dumnezeu.
“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. (Sf. Antonie cel Mare)
Cam asa vad eu societatea de astazi.
Nu stiu sigur daca vreau sa ma calugaresc, am multe intrebari...
|
Da, aceasta stare de fapt, este pentru multi aproape cu neputinta de suportat. De aceea, multi isi fac bagajul si pleaca unde vad cu ochii, parca dorind sa uite ca undeva mai exista un locsor frumos numit Romania, manipulat de o mana de oameni fara Dumnezeu.
Pe de alta parte, desi puterea de influenta a celor rataciti, este enorma, totusi in marea majoritate, lumea inconjuratoare este formata din oameni cu suflet mare si cu frica de Dumnezeu. Faptul ca fiecare isi duce in tacere crucea din ce in ce mai grea, nu inseamna ca sunt putini sau deloc, ci isi pun nadejdea in dreptatea lui Dumnezeu, care intr-o zi va veni. Pentru unii, aceasta dreptate se face in fiecare zi, altii vor urma, nici nu stiu ei cand. Datoria noastra este sa avem rabdare. Nu atat de multa cat a avut sarmanul Iov, dar oricum multa.
Se intampla totusi un lucru ciudat. O ducem greu, da, dar oare cat de greu? Ce stim noi cat de greu au dus-o parintii nostri, bunicii nostri, strabunii nostri? Oare daca am fi trait acele timpuri, ce imagine ne faceam despre insemnatatea "greului"? Pe noi ne doare aroganta si hotia semenilor nostri, nicidecum faptul ca n-am avea ce manca, unde munci, din ce trai. Cine vrea sa o faca, are totusi unde, doar ca se umileste enorm de mult. Ei, umilinta face foarte greu casa buna cu romanul. Oriunde in alta tara, nu-i pasa, face orice, fiindca il umileste strainul, dar la el acasa... nu suporta!
Nu stiu exact de ce ingaduie Dumnezeu astfel de lucruri? Poate sa-i sfinteasca pe unii si sa-i nimiceasca pe altii, poate fiindca avem atat de multe pacate pe constiinta (ca si popor) si intr-un fel sau altul, trebuiesc platite, poate fiindca ducem povara grea a parintilor nostri care cine stie ce nedreptati ori fi facut?... Stiu doar ca Dumnezeu stie bine ce face si e drept. De foarte multe ori imi amintesc de bietul Parinte Siluan Athonitul, smerit si singur in pustietatea codrului... Cum de a ingaduit Dumnezeu sa fie atat de crunt batut de banditi, incat a ramas schilod pentru tot restul vietii lui? Noi o ducem greu? O duc sfintii mai usor? Vad ca citezi din Sf Antonie cel Mare... Cu siguranta i-ai citit viata! Oare usor i-o fi fost?
Decizia de calugarie nu se ia numai fiindca societatea e curva! Iarta-ma, te rog, dar este o premisa neinteleapta si extrem de periculoasa. Daca este chemare, daca sunt semne, daca avem o fire mai feciorelnica, daca reusim sa ne rupem de aceste probleme sociale, fara sa judecam si sa lasam lui Dumnezeu sa judece El pe toti cei ce ne fac viata amara, atunci da, toate drumurile ar trebui sa duca in acea directie si ar fi chiar pacat sa faci altfel. Nu vreau sa par rautacios, dar cel mai bine in acest sens, vei intelege dupa un timp indelungat petrecut printre monahi, care la randul lor se vor lamuri daca esti facut pentru calugarie sau nu! Si ti-o vor spune!
Doamne-ajuta si iarta-ma daca te-am suparat cumva!