|
În prealabil postat de silverstar
Se stie ca rugaciunea spusa din inima, cu credinta, indaratnicie si perseverenta face minuni. Nu stiu daca chiar conteaza locul, acasa sau la biserica, pe strada sau langa o persoana draga aflata in mare cumpana sau suferinta.
Cand ma simt coplesita de necaz, de durere sufleteasca sau nedreptatea unei societati in care suntem condamnati sa traim, incep sa ma rog. Si ma rog pentru rabdare, pentru liniste sufleteasca si trupeasca, pentru pace si lumina. Dupa ce stau la masa, adesea ma rog Bunului Dumnezeu sa dea paine si celor necajiti. Parca ma simt vinovata ca eu m-am hranit bine, ca stau in casa, la caldura, cand mii sau milioane de oameni de pe intreg mapomondul nu au nimic din ceea ce mie imi face traiul mai usor, si totusi atat de des ma declar nemultumita.
In 1999, cand mama mea a facut pancreatita, abia ma mutasem in apartamentul in care locuiesc si o parte din lucruri erau inca impachetate. Acolo erau si iconitele. Eram prea coplesita de verdictul medicilor, sansele mamei de a supravietui unei asemenea boli, erau aproape nule. Am adus de la cumnata mea o candela care are o iconita a Sfantului Nicolae si nopti intregi vorbeam si ma rugam. Ii vorbeam Sfantului Nicolae ca unui prieten de la care asteptam cel mai mare ajutor: pentru mama mai voiam putin timp de viata. Sarmana de ea isi dorise niste lucruri pe care cu mult efort si renuntari si sacrificii, reusise sa le faca, dar doctorii dadeau din cap si ne sfatuiau sa ne rugam pentru ea si sa gandim pozitiv. Nu puteam accepta gandul ca mama nu va mai trai sa se bucure de ceea ce avea, de ceea ce-si dorise. Important era ca mama mea respira si eu nu am abandonat lupta, rugaciunea adica. Cu cat starea ei era mai grava, cu atat rugaciunea mea, a noastra ca nu sunt singura, era mai staruitoare... Si minunea s-a produs.
Spun minunea pentru ca cei care stiu pot spune ce boala cumplita este pancreatita si din asa ceva, nu prea se mai scapa cu viata. Dupa aproape doua luni de spitalizare si doua operatii grele, mama a iesit din spital pe propriile-i picioare si a mai trait, normal, fara restrictii si alte alea, aproape 6 ani.
S-a stins pe neasteptate, in numai cateva minute, pe 8 nov. 2004, de ziua Sf. Mihail Si Gavril... Atunci n-a mai fost timp de rugaciune...
|