Mi-am adus aminte de acest topic (zilele astea am mai mult timp de forum :-)) şi vă pun la încercare cu ceva frumos ce am citit de curând. Recunosc, nu este un fragment cunoscut sau cu un mesaj important, dar va urez succes în a recunoaşte autorul (după stil):

"Se întomnase de-a binelea, de multă vreme, peste toate, şi strugurii erau deja tescuiţi când, după câteva săptămâni tulburi, toamna târzie a adus încă o dată câteva zile calde, albastre, gingaş înseninate. Mănăstirea veche, oglindită cu linii frânte în apă, se înălţa paşnică la cotul râului verde şi privea prin multele-i ferestre la ziua înfloritoare, de un auriu delicat. Atunci, în frumoasa toamnă târzie, pe drumul de munte, peste malul abrupt, a trecut iarăşi o ceată mică şi tristă, condusă de jandarmi înarmaţi.
Printre osândiţi era şi fostul părinte Matthias care, din când în când, îşi înălţa capul plecat şi privea în jos, spre valea largă şi însorită şi spre mănăstirea cufundată în tăcere. Nu erau bune zilele lui, dar speranţa i se îndrepta mereu, neatinsă de îndoială, spre imaginea femeii frumoase şi palide, a cărei mână o ţinuse şi o sărutase înainte de a porni pe calea amară a ruşinii. Şi gândindu-se fără să vrea la ziua aceea de dinaintea călătoriei fatale, când privise plictisit şi descurajat, din umbra şi protecţia mănăstirii, înspre locul unde se afla acum, peste chipul lui uscat trecu o boare de zâmbet, iar vremea de atunci, când era pe jumătate mulţumit, nu i s-a părut nicidecum mai bună şi mai vrednică de dorit decât cea de acum, plină de speranţe."