În prealabil postat de OmuBun

Undeva intr-un orasel traia un tanar care, satul de hoinareala, a hotarat sa-si gaseasca o fata cuminte cu care sa insoare. A incetat orice aventura trecatoare si cauta, doar-doar o va descoperi pe aceea care-i va fi sotie. Intr-o asemenea zi, intalni chiar in preajma casei lui o tanara draguta si visatoare. Sau poate ca nu era asa de draguta, dar lui i se parea cu adevarat deosebita. Ceva in sufletul lui ii spunea ca aceea era fata pe care o cauta, iar el a ramas in loc privind-o lung cum se indeparteaza. Nu o cunostea si nu stia cum se va intampla sa fie impreuna. Totusi, in scurt timp, iprejurarile au facut sa se cunoasca intr-un mod destul de ciudat. Si-au dat intalnire si cu fiecare zi care trecea el era cu atat mai indragostit de ea. O sorbea din priviri si nu-si dorea s-o piarda cu nici un chip. Dar ea ii aluneca mereu printre degete in ciuda faptului ca el nu era lipsit de experienta. Era derutat, nici nu mai stia daca el merita o asemenea fata, fiindca nu fusese prea cuminte la viata lui. Isi inchipuia ca Dumnezeu doreste numai sa i-o arate, apoi s-o ia de langa el fiindca nu era demn s-o aiba ca sotie. In tacerea serilor tarzii, avand astfel de ganduri in minte, tanarul aprindea candela si se ruga Sfantului Nicolaie sa-i fie mijlocitor. Nu dorea sa se amageasca, iar in rugaciunile lui adauga mereu acelasi lucru: daca Dumnezeu considera ca ei nu se potrivesc si nu se merita unul pe celalalt, oricat ar fi durerea de mare, drumurile lor sa se desparta. Daca dimpotriva, sunt facuti unul pentru altul, atunci sa se intample ceva.
Tanara locuia intr-o comuna apropiata oraselului si in fiecare dupa-amiaza trebuia sa ia autobuzul catre casa. Uneori mai trecea pe la el, doar sa-l vada o jumatate de ora, apoi se grabea spre casa. Intr-o asemenea dupa-amiaza au stat pana tarziu, ea amanandu-si plecarea cu ultimul autobuz. Catre autogara au plecat cu destul timp inainte, sa nu-l piarda. Si totusi, in acea seara acel autobuz nu avea sa mai plece datorita unei defectiuni tehnice.
Ceea ce ea evitase pana atunci cu toata fiinta ei, acum era de neevitat. Trebuia sa ramana la el peste noapte. Probabil se temea. Si nu atat de el cat de ea, de slabiciunea ei pe care nu dorea sa si-o tradeze. Acasa, cand ea a intrebat: "Cum dormim?" el i-a raspuns ca ar putea sa doarma in paturi separate, dar asta ar insemna ca de a doua zi ea sa nu-l mai caute niciodata. In acea noapte nu s-a intamplat nimic. Nimic mai mult decat ceea ce trebuia sa se intample. Ea cu capul pe umarul lui i-a marturisit intreaga dragoste pe care i-o poarta dar de care parca n-ar fi dorit ca el sa afle atat de curand. Iar din acea noapte, ea n-a mai plecat niciodata. Acea noapte nu era una oarecare, ci chiar noaptea de 5 spre 6 decembrie. Mos Nicolaie hotarase sa le faca un dar comun celor doi tineri.
Tanarul acela de atunci are acum fire albe la tample, doi baieti minunati si este chiar autorul acestor randuri. Si are pentru tanara de atunci si sotia de astazi aceeasi dragoste ca in noaptea Sfantului Nicolaie.