[Fani71]

Iata doar cateva fragmente din Jurnalul fericirii, unde Steinhardt povesteste cum a fost botezat in inchisoare.


10-15 Martie, 1960

Lectiile de catehizare merg foarte repede; parintele Mina e ingaduitor si nepretentios, si e drept ca si eu ma dovedesc a cunoaste destul de multe. Cei trei preoti se sfatuiesc intre ei, apoi vin sa ma intrebe, ce vreau sa fiu, catholic sau ortodox. Le respund fara sovaiala ca ortodox. Foarte bine. Ma va boteza calugarul . Dar cei doi Greco-catolici vor asista la botez si ca un omagiu pentru credinta lor si, ca o dovada ca intelegem cu totii a da viata ecumenismului intr-o vreme in care Ioan al XXIII-le e pe tronul pontifical, voi rosti crezul in fata preotilor catolici. Toti trei imi cer sa ma consider botezat in numele ecumenicitatii s sa fagaduiesc a lupta – daca-mi va fi dat sa ies din inchisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu. Ceea ce fagaduiesc din toata inima." 84-89

'15 martie 1969

Catehizarea a luat sfarsit. Botezul, hotarit pentru ziua de cincisprezece, are loc asa cum stabilisem. Parintele Mina alege momentul pe care-l socoteste cel mai potrivit: la intoarcerea 'de la aer' cand caralii sunt mai ocupati, cand agitatia e maxima. Trebuie sa lucram repede si sa actionam clandestin in vazul tuturor. Conspiratia in plina zi a lui Wells. (...)
Cand puhoiul de oameni se intoarce cu zgomot mare, ducand in rand de cate doi balia, ciubarul, tineta si un rezervor cu apa, parintele Mina, fara a-si scoate mantaua, da buzna la singura canita din camera - e o canita rosie, cu slmaltul sarit, naclaita si respingatoare - si o umple cu apa viermanoasa proaspat adusa in 'rezervorul' purtat de el si de un alt detinut. Vin la patul meu si cei doi preoti greco-catolici si nasul. (...).
Doi dintre detinuti, complici, trec in dretul vizetei, s-o astupe, dar acum cand celulele, pe rand, sunt scoase la plimbare ori aduse inapoi, e putin probabil. La repezeala - dar cu acea iscusinta preoteasca unde iuteala nu stanjeneste dictia deslusita - parintele Mina rosteste cuvintele trebunicioase, ma inseamna cu semnul crucii, imib toarna pe cap si pe umeri tot continutul ibricului (canita e un fel de ibric bont) si ma boteaza in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul sterge toate pacatele. Ma nasc din nou, din apa viermanoasa si din duh rapid.
Trecem apoi, oarecum linistiti, orecum usurati - hotul care nu e prins in fapt e om cinstit - la patul unuia din preotii greco-catolici: e langa tineta si balie (am coborit cu totii de la cucurigu), si acolo recit crezul (ortodox), dupa cum fusese stabilit. Reinnoiesc fagaduinta de a nu uita ca am fost botezat sub pecetea ecumenismului. Gata. Botezul, in asemenea imprejurari, e perfect valabil si fara cuundare si fara mirungere. (...)'