[cristiboss56]

Oamenii vorbesc mai mult de Sfântul Mucenic Dimitrie; pentru că l-a biruit pe Lie (rugându-se pentru Sfântul Mucenic Nestor), e ocrotitorul soldaţilor. Unii îşi amintesc de faptul că a omorât scorpia în temniţă şi îl consideră apărător de fiare. O poveste pe care o spun ei despre sfânt este mult diferită de viaţa lui adevărată, dar explică de ce ciobanii îl consideră ocrotitorul lor. Să v-o spun:
Cică Sfântul Dimitrie era cioban şi trăia, cu turma, izolat de oameni, în codru. El nu ştia că mai sunt oameni. Când se ruga lui Dumnezeu, sărea peste o cioată de trei ori, spunând: „Astea sunt ale Tale, Doamne!“. Mai sărea o dată: „Asta este a mea, Doamne!“ Într-o noapte a visat că mai sunt şi alţii ca el, şi dimineaţa a pornit să-i caute. Era într-o zi de duminică. A văzut oamenii intrând în biserică şi a intrat şi el. Văzând că oamenii poartă un fel de sarici în spate, a umplut cu paie un sac şi, luându-l în spate, a intrat şi el în biserică. Oamenii îl îndemnau să-l lase jos, dar el nu înţelegea de ce ei nu îşi leapădă sacii. Ceea ce vedea erau păcatele lor. Apoi, ciobanul a văzut cum necuratul şedea într-o strană şi îi însemna pe cei care râdeau în biserică. Înciudat că nu-l poate însemna şi pe cioban, necuratul a tras de o piele de bivol, scoţând un sunet necuviincios. Sfântul Dimitrie a râs, şi atunci cel rău l-a scris şi pe el pe răboj. Mâhnit, ciobanul şi-a dat seama că a greşit înaintea lui Dumnezeu şi a hotărât să nu se mai întoarcă printre oameni. După mulţi ani, oamenii l-au găsit mort şi neputrezit în stână. Atunci l-au îngropat şi au ridicat acolo o biserică.

Sfântul Dimitrie le dă oamenilor vinul

O poveste culeasă de Vasile Popa din zona Nicoreştilor arată cum vierii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, licoarea folosită la Sfânta Împărtăşanie. Se spune că Dumitru era un om bolnav de mâhnire. Auzind că în munţi este o mănăstire unde vine un pustnic care ştie toate leacurile, s-a dus să-i ceară ajutor. Pustnicul i-a spus că, odinioară, curgea pe pământ Izvorul Tămăduirii şi umpleau din el în fiecare an Ulciorul Bucuriei. Cine bea se vindeca de mâhnire. Izvorul şi Ulciorul au fost duse în cer pentru păcatele oamenilor. Să se urce pe Pomul Lumii şi să le aducă înapoi. L-a trimis pustnicul să caute Pomul Lumii timp de nouă ani prin pustietăţi, apoi prin oraşe, apoi pe drumuri, dar nu l-a găsit. Întorcându-se acasă, s-a lovit de el, crescuse chiar în curtea lui. S-a urcat pe el; primele crengi erau verzi, următoarele erau de aramă, celelalte, de argint, de aur, apoi de nestemate. Dar pe măsură ce urca, Dumitru se micşora. La crengile de nestemate, era cât un vârf de ac. Văzu, în mijlocul nestematelor, Ulciorul şi Izvorul, dar se temu să nu se micşoreze de tot până la ele şi, renunţând să le mai aducă, începu să coboare. Atunci auzi glasul Domnului, care i-a zis că nu-i mai poate da pentru oameni Izvorul, dar îi dă un leac pentru mâhnire: via. Coborât pe pământ, Dumitru descoperă că trecuse potopul cât fusese el în pom. A plantat via şi iată că vinul, prin transformarea lui în Sângele Domnului, este leacul tuturor durerilor.