[glykys]

Încă din timpul vieţii cuviosul Nicodim a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Se ştie de trecerea lui şi a ierodiaconului său, îmbrăcaţi în odăjdii, prin foc, fără ca acesta să se atingă de ei; de vindecarea unei tinere, rudă cu regele Sigismund al Ungariei, stăpânită de un duh necurat şi de alte fapte minunate. Pentru toate acestea dreptcredincioşii creştini l-au socotit sfânt încă din timpul vieţii. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau de îndată ce ajungeau la Tismana, alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvîntarea Cuviosului sau numai cât se atingeau de rasa lui. [/SIZE]
[SIZE=2] La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija mănăstirilor Vodiţa şi Tismana ucenicului său ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii care se păstrează şi astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în mănăstire şi săvârşea Sfânta Liturghie, apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.
Pentru ultima oară este pomenit în viaţă la 23 noiembrie 1406 la Tismana, când Mircea Voda cel Mare a dat un nou hrisov mănăstirii şi “părintelui şi rugătorului domniei mele, popii Nicodim”. Peste o lună, la 26 decembrie 1406, cuviosul Nicodim a fost chemat de Domnul la Sine. A fost îngropat în mormântul dinainte pregătit în apropierea bisericii Mănăstirii Tismana. Îndată după moarte la mormântul său s-au petrecut fapte minunate, mai ales vindecări de boli, semn că Dumnezeu îl învrednicise cu cununile sfinţeniei. Cuvioşii călugări din obştea Tismanei au scos moaştele şi le-au pus într-o raclă care a fost aşezată cu cinste în biserica mănăstirii. Tradiţia spune că, după mai mulţi ani, fiind în primejdie de a fi luate şi mutate la Bucureşti, Sfântul Nicodim s-a arătat în vis unui călugăr, apoi egumenului, poruncindu-le să-i ascundă moaştele, lăsând numai un deget de la mână pentru mângâierea credincioşilor. Ele au fost ascunse în locuri tainice, dar cu timpul li s-a pierdut urma, astfel încât astăzi nu se ştie unde sunt. La Mănăstirea Tismana se mai păstrează doar degetul şi o cruce de plumb, un epitrahil şi o bederniţă care i-au aparţinut.[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2] Sfântul Nicodim rămâne, îndeosebi pentru noi, credincioşii români, o adevarată pildă de trăire duhovnicească, un mare apărător al credinţei ortodoxe, un înnoitor al vieţii călugăreşti pe pământul românesc. Pentru toate acestea se cuvine să-l cinstim şi să vizităm mănăstirile ctitorite de el la Vodiţa şi mai ales la Tismana şi să-l rugăm: “Sfinte prea cuvioase părinte Nicodime, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui prea înalt. Izbăveşte-ne cu folosinţa ta, prea fericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim. Roagă-te Stăpânului pentru noi nevrednicii, să ierte greşalele noastre şi să ne dea dragoste curată şi putere a face tot binele spre slava prea Sfântului Său nume”. (Din rugăciunea de la Acatistul Sfântului Nicodim).[/SIZE]




[SIZE=2][SIZE=2]http://www.manastirea-tismana.go.ro/sfNicodim-viata.htm[/SIZE][/SIZE]