Imi place singurătatea, imi place sa fiu special, unic, de neatins, imi place să privesc cu dispreț comunitatea și slăbiciunile omenești. Imi place anarhia, dar mai mult imi place monarhia, însă eu să fiu regele, regele suprem, delicat, frumos, perfect și extrem de pur ca apa cristalină, atât de pur încât simpla voastră prezența îmi provoace silă la cât de murdări sunteți în comparație cu cât de neprihanit sunt eu. Extrem de pur, nobil în cel mai profund mod explicabil, așa mă simt asta e trăirea mea, trăiesc în mătase și fire de aur. Mi-e scârbă de om, de cât de animalic este, un porc ordinar ce grohaie constant pentru a fi luat în seamă, penibil! Sunteți mulți, ați evoluat ca bacteriile în anusul pământului, trăind printre fecale și hranindu-vă cu ele. Mă simt Dumnezeu în fața unor asemenea amibe cu ambiții de credință, o credință a algelor ce se plimbă după cum bate valul. Execrabil, doar atât și nimic mai mult. Noroc că sperați la un mantuitor:))) Nu o luați în nume de rău, este o metaforă cu multe epitete, condiția omului, nimic mai mult
"gândurile unui Spirit"