Cand vorbesti asa de prietenul tau, am impresia ca si tu ai uitat de unde ai plecat... acum doar el e ala care nu e bun sa fie sot/tata? Doar el e cel care a gresit? Doar el e cel nevrednic?
Citesti si te rogi de ceva timp, dar ai uitat cum erai inainte? Crezi ca "visul" tau si "revenirea" ta miraculoasa si brusca iti da dreptul sa vorbesti asa de el? Of, of, retrag ce am zis, mai bine il lasi, pentru ca din spusele tale uneori am impresia ca te uiti la el ca ultimul om si nu stiu daca in starea asta vei putea sa-i fii alaturi. In plus, nici el nu pare sa fie omul minune cu care tu doresti sa te, ahem, "inalti".
Tu nu ai trait pana acum scurt timp fara "grija" mantuirii?
Revenirile astea miraculoase, urmate de un aer din acesta "vai ce nevrednic e el acum ca eu sunt pe calea cea buna" nu-mi miros a bine.
Ce am inteles eu dupa ce am recitit tot threadul: "Am pacatuit, am revenit miraculos pe calea cea dreapta, prietenul meu dintr-o data nu-mi mai place, ca el nu a avut sansa sa-si revina miraculos o data cu mine, vreau sa il parasesc."
|