View Single Post
  #6  
Vechi 16.12.2012, 16:17:49
maria-margareta's Avatar
maria-margareta maria-margareta is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2012
Mesaje: 8
Smile Mânăstirea din lumea drepților

La prima întrebare răspunsul e și mai simplu: nici una, nici alta. Prin anii 1990-1993, sectanții "pucioși" pretindeau că au întemeiat o "mânăstire" intitulată de ei "Mănăstirea Noul Ierusalim". Această "mânăstire" n-a fost recunoscută niciodată ca atare de către B.O.R, și nici nu s-ar fi putut, îndată ce:
- adepții erau de ambele sexe, deci "mânăstirea" era o premieră în materie, demnă de Guiness Book: singura "mânăstire mixtă" de pe glob;
- adepții nu erau tunși în monahism și nu purtau haina monahală;
- adepții nu aveau un stareț sau o stareță;
- adepții nu făceau ascultare de episcopul locului, ba erau chiar în conflict deschis cu acesta.
Odată cu trecerea timpului, adepții au renunțat la titulatura de "mânăstire", văzând că oricum nu e recunoscută de nimeni. Au înlocuit-o cu denumirea înșelătoare "Cetatea Sfântă Noul Ierusalim", dezvoltând un cult pseudo-ortodox și o viață pseudo-monahală complet paralelă cu Ortodoxia.
În acest context, ei pretind că sunt o "comunitate de drepți", și chiar mai mult: SINGURA comunitate de drepți de pe pământ, în care "Dumnezeul" lor Își găsește odihna și speranța că va schimba radical lumea, înainte de A Treia Sa venire ("pucioșii " consideră că "a doua venire a lui Hristos ar fi avut loc deja, încă din anul 1955, la Maluri în jud. Dâmbovița - iar apoi, după anul 1991, la Pucioasa").

Last edited by maria-margareta; 16.12.2012 at 16:24:15. Motiv: o completare