[Mihailc]

"Ingratitudinea omului trupesc faţă de binecuvântarea primită în dar o ilustrează cazul unui logodnic care dăruieşte un inel logodnicei sale, dar aceasta iubeşte inelul astfel primit mai mult decât pe logodnicul care i l-a dat; nu va fi ea adulteră în însuşi darul pe care i l-a făcut logodnicul ei? Desigur, ea iubea ceea ce i-a dăruit logodnicul ei, dar dacă spune <acest inel îmi e de ajuns, nu vreau să-i mai văd faţa>, ce va fi ea? Cine nu ar detesta acest delir? Cine n-ar convinge-o de adulter? Iubeşti aurul în locul bărbatului tău, iubeşti inelul în locul logodnicului tău. Dacă în tine e cu adevărat acest gând să iubeşti inelul în locul logodnicului tău şi nu mai vrei să-l vezi, atunci din zălog al iubirii sale arvuna pe care ţi-a dat-o devine un semn al căderii tale depline în cele ale trupului " (Fericitul Augustin - Omilie la Epistola a II -a a lui Ioan)

Comentariul lui Jean-Luc Marion: "În cazul acestei ingratitudini caricaturale teologul stigmatizează păcatul în general care ne conduce să iubim darurile lui Dumnezeu, respingându-L pe Dumnezeu care ni le-a dat. Descrierea fenomenologică a darului nu e mai puţin pertinentă: logodnica vede mai întâi logodnicul, dăruitorul, apoi darul, inelul; intenţia logodnicului consta în chip firesc în aceea ca, văzând darul (inelul), logodnica să nu înceteze să vadă faţa dăruitorului; socotea să beneficieze de o structură fenomenală de tipul trimiterii: inelul care-şi oferă vizibilitatea şi, în plus, o împrumută şi retrimite prin transparenţă vizibilităţii absente a dăruitorului, care, prin acest indiciu, ar beneficia de o vizibilitate de împrumut. Astfel dăruitorul, invizibil ca atare, dă fiinţă darului vizibil, iar darul vizibil i-ar da în schimb o vizibilitate prin delegaţie. Or acest schimb, în aparenţă simplu, nu e valabil la nivel superficial: logodnica nu vede, sau nu vrea să vadă, prin semn, o trimitere la prezenţa în absenţă a dăruitorului. Darul oferit ca atare acaparează întreaga vizibilitate şi condamnă dăruitorul la dispariţie din vizibilul de grad secund. Atunci nu doar că logodnicul dăruitor este exclus din fenomenul darului, dar chiar caracterul de dăruit al darului se şterge: inelul devine posesiunea logodnicei în care nu se mai vede decât pe ea însăşi şi nimic altceva. Odată cu dăruitorul dispare darul însuşi"