Citat:
În prealabil postat de AlinB
Tulburarea bipolara nu e un caz atat de grav incat sa-i afecteze discernamantul.
Si cu schizofrenie (nu stiu daca ai vazut vreodata un schizofrenic in perioada de criza) se poate trai normal, chiar avea o familie, etc.
|
AlinB,scuza-ma,dar pe ce baza spui aceste lucruri?Stii cum se manifesta o persoana in episod maniacal? Sau furorul manical?Ca poate prezenta chiar si halucinatii?Ce discernamant mai are in acele situatii?Faptul ca exista o constiinta de sine care nu este alterata ca in schizofrenie sau alte tulburari psihotice este altceva.Insa asta nu reprezinta un discernamant,din punctul meu de vedere.Si mai ales ca vorbim de persoane care nu se afla sub monitorizarea nici unui medic,care sunt incurajate sa nu aiba nici un contact cu oamenii de specialitate sau sa urmeze vreun tratament.Si apoi,aici nu vorbim despre tablourile clinice ale unor tulburari psihice,ci despre faptul ca acesti oameni sunt admisi in viata monahala si ignorate niste canoane pe care repet...nu eu le-am inventat,ci reprezinta regulamentul vietuirii monahale.Atunci acest regulament exista de amorul artei sau de fatada?
Monahismul este o cale deloc usoara,cu totii stim asta,chiar dintre oamenii absolut sanatosi fizic si psihic sunt putini care reusesc sa o urmeze,in schimb gasim firesc ca persoane cu tulburari psihice sa poata?
Si ca vorbim despre schizofrenie...depinde de multi factori,de tipul schizofreniei,de etapa de boala in care se regaseste bolnavul,daca urmeaza un tratament.In anumite situatii,da,poate exista o viata aparent de normalitate.Insa schizofrenia netratata poate duce la adevarate drame pentru cel in cauza si pentru cei din jur,chiar nu sunt lucruri cu care sa ne jucam si personal ma indoiesc ca vreun staret/stareta cu capul pe umeri si care este om al Lui Dumnezeu ar primi in monahism o astfel de persoana fie ea aflata intr-o aparenta normalitate sau ba.
Si aici nu vorbesc in sensul ca tulburarea psihica ar trebuie sa reprezinte un stigmat pentru cel in cauza,Doamne pazeste,ci doar ca este inuman si iresponsabil a i se pune pe umeri greutatea unei cai precum monahismul,ci mai curand ar fi firesc sa fie incurajat si ajutat sa traiasca,sa vietuiasca intr-o stare de echilibru, armonie,atat cat este posibil pentru fiecare caz in parte, in legatura sa cu Dumnezeu,familia si societatea.