Rimbaud și Verlaine
Boemă
- fantezie -
Umblam cu pumnii-n buzunările crăpate
Și chiar paltonul îmi părea că-i ideal.
Mergeam sub ceruri, Muză, și-ți eram vasal:
Ce de mai dragosti am visat, frumoase toate!
Nădragii mei aveau o gaură cam mare,
Dar înșiram la rime, cufundat în vis.
Găseam în Ursa Mare-un han mereu deschis,
Iar stelele-mi foșneau pe cer, încântătoare.
Le ascultam, pe margine de drum șezând,
În serile acelea de septemvre, când
Simțeam pe frunte roua – vin amețitor,
Și când, rimând prin întunericul fantastic,
Trăgeam ca de o liră de-al ghetelor elastic,
Proptindu-mi inima cu un picior!
*
Ars Poetica
Ci numai muzica s-o desmierzi.
Precumpănească, deci, vers impar,
Mai vag în aer, fără habar,
Ușure ce-i, tot ușor îl pierzi.
Nu te-avânta cuvântul să-l alegi
De nu ți-e arma puțin dispreț:
Cântul de-i tern e cel mai de preț;
Precisu-i nepresis: privilegi.
Priviri ascunse după-un voal,
Ziua ce tremură-n amiezi,
Stelele limpezi care le vezi
În cerul serii, autumnal!
Că numai Nuanța e de folos.
Iată Culoarea. Nu – nicidecum!
Singură Nuanța, mai știe-acum
De vis să lege vis sfiicios!
Fugi dar de crima ce-o Poantă e,
Spiritul crud și Râsul impur,
Lacrimi smulg ele și din Azur,
Astă fiertură de be-he-he!
Ia elocința, strânge-o de gât!
N-ar strica – tot ești în formă azi–
Rima în ape cuminți s-o scalzi,
Că nu-și face iar de cap – dar cât?!
De-atâta Rimă, zău că mi-e silă!
Ce copil surd sau care nebun
Ne-a dat veriga asta drept bun,
Vădit fier vechi de-o freci cu-o pilă?!
Ci numai muzică, tot mereu!
Stihul tău fie-acel zburător
Ce-și ia avânt din cei ce mor
Spre noi iubiri, spre-un nou empireu.
Versul tău fie o aventură,
Vântului soră-n zori și-n perind,
Mentă și cimbru, câmp înflorind…
Să știi că restu-i literatură!
|