"STEFAN, MUCENICUL EVIDENTEI – PARINTELE ARSENIE BOCA
Primul mucenic al crestinismului!
Faptul ca Biserica ii praznuieste pomenirea la Craciun si nu la Pasti, – cum ni s-ar parea mai firesc, dupa ordinea in care s-au intamplat lucrurile – , ne face sa ne gandim si la alte semnificatii.
1. La conceptia Bisericii despre mucenicie, 2. la nasterea marturisitorilor in Imparatia evidentei divine, 3. la noul curaj al urmarii si asemanarii cu Iisus. De fapt toate acestea sunt unul si acelasi lucru.
Precum Iisus a lasat Slava Sa de Imparat al Cerurilor si s-a nascut prunc sarac intre fiii oamenilor, asa marturisitorii muceniciei lasa saracia si neputinta vietii pamantesti ca sa se nasca in stralucirea cereasca a Vietii vesnice.
Biserica a considerat mucenicia un har exceptional: botezul sangelui, o consacrare a sfinteniei. Biserica veche n-a indemnat niciodata crestinii sa se supuna prigoanelor in vederea muceniciei, dar, pe de alta parte, a stat mult in cumpana daca mai e cazul sa primeasca iarasi in randul comunitatii crestine, pe cei care se lepadau de Hristos, de frica muncilor, sau sa nu-i primeasca. La marturisirea lui Iisus si a Imparatiei Sale nu se poate decide un necredincios, decat numai daca se intampla si cu el o convertire: de la evidenta si suficienta lumii acesteia, la evidenta prezentei divine. Iar pe Dumnezeu nu-L poti avea evident decat prin Iisus Hristos si prin Duhul Sfant.
De cand Iisus s-a nascut in firea omeneasca – si aceasta nastere se repeta in fiecare crestin -, si de cand Duhul Sfant desavarseste nasterea lui Iisus, Omul Cerului, in noi, oamenii pamantului, de atunci putem avea aceasta evidenta interioara despre Dumnezeu, care ne dezleaga de lumea aceasta si de frica cu care vrea ea sa ne tina in lanturi.
„Stefan, fiind plin de Duhul Sfant, cautand la Cer a vazut Slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Atunci a zis: iata vad Cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7, 56).
Retinem de aci ca Stefan prin Duhul Sfant a vazut pe Dumnezeu si Cerurile deschise. Ratiunea, neluminata de Duhul Sfant, numai prin bunavointa Il asemuieste ca existent, ca intr-o noapte fara lumina.
Stefan le-a tinut judecatorilor sai o foarte lunga cuvantare, incepand de la Avraam, care se transforma intr-o acuzare, pe care sinedriul o asculta „scrasnind din dinti. Si, desi toata vremea „toti cei ce sedeau in sinedriu vedeau fata lui luminoasa ca fata unui inger” (Faptele Apostolilor 6, 15), toutsi cand l-au auzit marturisind „ca vede Cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”, „a strigat sinedriul, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui toti deodata; si dupa ce l-au scos afara din cetate, au inceput a-l improsca cu pietre” (Faptele Apostolilor 7, 56-58).
Ce i-a infuriat de si-au iesit din fire toti batranii sinedriului, de si-au facut ei lege sa omoare pe Stefan?
- Singura marturisirea Sfintei Treimi si fata lui de inger.
El vorbea din certitudinea interioara a prezentei divine.
Iisus prevestise pana la ce masura se tese Sfanta Treime cu omul duhovnicesc: „Daca ma iubeste cineva, pazi-va cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi pe el si vom veni la el si la el ne vom face locuinta (Ioan 14, 23); si cuvantul „ Tatal vostru, cel din Ceruri, da-va Duhul Sfant celor ce-L cer” (Luca 11,130)
Un locuit de Dumnezeu e stramutat in alte evidente ale existentei.
Prezenta lui provoaca lumea si o antreneaza intr-un conflict de limita. Lumea nu mai are ce-I face decat sa-I omoare marturisitorii, amagindu-se ca prin aceasta a scapat de realitatea ce-i contrazicea si mustra cu linistea.
Dar sfantul mucenic Stefan ne mai invata ceva: Ultimele lui cuvinte sunt aceleasi ca ale lui Iisus pe cruce. Iata o urmare pana la deplina asemanare. In vreme ce sinedriul si cu o gloata il omorau cu pietre, el se ruga: „Doamne Iisuse, primeste duhul meu!” Iar pentru ucigasii sai „ a ingenuncheat si a strigat cu glas mare: Doamne nu le tine in seama pacatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7, 60)
Aceasta era de fapt o desavarsire: a scuza inaintea lui Dumnezeu crima ce o facea o gloata infuriata. Aceasta n-o pot face decat putini dintre fiii oamenilor: acei in care iubirea de oameni e mai tare ca moartea, pe care o primesc de la ei.
Iisus a facut primul dovada atotputerniciei iubirii asupra mortii, iar acum o face primul dintre ucenicii-oameni, sfantul mucenic, arhidiaconul Stefan."
Prislop, Nasterea Domnului III
27.XII.49 Luca 21, 12-19
Cuvinte Vii, Deva 2006
Am preluat acest text de pe site-ul creștin-ortodox
[COLOR=#5d8fbd]www.razbointrucuvant.ro[/COLOR].
Doamne ajută!