[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Cel mai probabil părintele duhovnic a întâlnit cazuri de persoane ştampilate medical cu patologii ireversibile în situaţii care puteau fi foarte bine vindecate prin mijloace exclusiv duhovniceşti.

Dar cine i-a împiedicat pe creştini să se vindece prin cele duhovniceşti? Psihologii, oare? Medicii psihiatri?

Este probabil totuşi să fie aşa cum zici şi îmi place că ai pus înainte gândul cel bun în ceea ce îl priveşte pe preot. Subscriu şi sper că aşa stau lucrurile. Îmi doresc din toată inima să fie precum cugeţi.

Speranţa mea e umbrită însă de următoarele fapte pe care le cunosc şi le experimentez de peste 20 de ani. Sunt date ale experienţei reale, împărtăşite de mulţi, nu închipuiri, nu fantezii. Este lumea experienţei reale, nu deontologie cvasidemagogică.

Iată faptele:
a) în clinicile de psihiatrie şi psihoterapie vin zilnic oameni care au "beneficiat" de "ajutorul" urechiştilor şi care, nefiind ajutaţi competent/eficient au dezvoltat tulburări tot mai severe, unele de asemenea amploare distructivă încât oamenii aceia au rămas invalidaţi pentru tot restul vieţii iar familia lor este deasemenea traumatizată, posibil, pe mai multe generaţii;

b) mare parte dintre pacienţii de la urgenţe-camera de gardă sunt aduşi şi prezentaţi ca "îndrăciţi", "posedaţi" etc.; ei provin dintr-o cultură pseudobisericească profund viciată, cultură de care nu sunt responsabile doar babele savante ale satului; după internare şi tratament adecvat se întâmplă aproape mereu o "minune" - demonizatul scapă de "draci" şi, sub continuarea tratamentului medicamentos şi psihoterapeutic îşi poate redresa treptat viaţa profund tulburată de episodul morbid; adeseori însă medicii îşi dau seama că unii dintre bolnavi prezintă şi semne ale unei reale îndrăciri şi atunci, departe de a se comporta ca mulţi dintre omologii lor "înduhovniciţi", recomandă familiei şi bolnavului tratamentul duhovnicesc;

c) din nenorocire, mare parte dintre aşazişii credincioşi precum şi parte din slujitorii Altarului dezinformează pe cei bolnavi în legătură cu serviciile psi, denigrează comunitatea psihoterapeuţilor şi a medicinei psihiatrice, precum şi psihologia în general; coborâţi parcă din epoca pietrei şi a şamanilor din "Rahan", aceşti oameni care alimentează duhul sectar şi delirant care s-a cuibărit şi înlăuntrul Bisericii văd în relaţiile de întrajutorare oferite de specialiştii laici ai domeniului psi o ameninţare la adresa lor şi, chipurile, o ameninţare la adresa Bisericii;

d) fapt este că psihologii şi psihiatrii au mereu de dus o luptă grea şi nobilă cu viruşii pseudocredincioşiei, ai misticismului delirant şi al miilor de forme ale nevrozei, luptă pe care nu de puţine ori o câştigă - nu fără amărăciune; iar astăzi tot mai mulţi psi îşi pregătesc clienţii şi pacienţii, informîndu-i la timpul potrivit şi încurajîndu-i, spre a face pasul către Biserică; cu modestie şi cu o anumită ruşine dată de conştiinţa nevredniciei mele, mărturisesc însă că mă număr printre aceştia - nu e client din ultimii 7-8 ani pe care să nu îl îndemn şi să nu îl susţin să facă pasul în Biserică, spre binele lui şi spre slava Bunului Dumnezeu!;

e) am cunoscut mulţi oameni care nu au avut decât de suferit de pe urma "tratamentului" aşazis "duhovnicesc" aplicat de mulţimea nepricepuţilor cu ifose şi aere de dumnezei; mulţi oameni sunt menţinuţi în suferinţa patologiei psi tocmai de cei care aveau menirea să îi vindece sau, cel puţin, să participe cu smerenie la o parte din vindecare. Din nefericire, aceşti oameni nu mai vor să audă de Biserică, iar unii aleg alte culte ori grupări religioase. Iar responsabilitatea pentru acest dezastru nu o poartă nici medicii şi nici psihologii, ci incompetenţii care se laudă că alcătuiesc "comunitatea euharistică". Nevrednici de această sfântă comunitate, mulţi impostori strecuraţi printre cei binecredincioşi, seamănă minciuna, boala, ura şi în genere tot noroiul poleit frumos sub vorbe şi teorii "duhovniceşti" şi îndepărtează astfel pe oameni din Sfânta Biserică.

f) Din fericire, tot mai clar în Ortodoxie se ridică voci de creştini care, asemenea lui Avdeev dar şi asemenea unor preoţi care nu şi-au trădat vocaţia sfântă, ajută în mod real pe cei aflaţi în suferinţă. Aceştia sunt oameni cu discernământ, cu o minte informată şi smerită, dispuşi să recunoască şi să cultive realitatea şi necesitatea cooperării cu slujitorii laici ai oamenilor şi ai lui Dumnezeu.

g) În Biserică slujesc mulţi preoţi care cooperează cu medicii şi cu psihologii. Ei înţeleg că astăzi, fie şi prin pogorământ, Dumnezeu face loc în lupta cu boala şi laicilor din domeniul psi. Ei ştiu să îşi delimiteze atribuţiile, îşi cunosc limitele în anumite situaţii, se ţin la modestie şi jertfelnicie, nu iau locul nimănui şi nu lovesc pe alţi slujitori.

h) Miturile şi prejudecăţile fac însă parte mai mereu din reprezentările sociale ale unui fenomen sau al altuia, iar reprezentarea domeniului psi şi a bolii psihice nu face, desigur, excepţie de la această realitate psiho-socială.