E ciudat faptul ca multi dintre cei care nu isi mai simt sufletul propriu plin cu dragoste catre aproapele, nu mai cred in exista dragostei. De fapt, nu e deloc ciudat, e o realitate psihologica, respectiv faptul ca noi tindem sa vedem lumea prin viziunea noastra determinata de structura si experientele noastre. Insa adevarul este de multe ori altul!
Eu cred in dragoste, cred in bunatate, cred ca mai exista acesti oameni. Sunt ca niste ingeri nevazuti si atunci cand se fac vazuti sunt calcati in picioare. Nu degeaba proverbul romanesc ca daca esti bun, pici de prost. Insa proverbul crestinesc e mai mult decat romanesc si sfideaza orice realitate si orice regula stupida a unei umanitati dezumanizate " Si daca dragoste nu am , nimic nu sunt"!
Am o admiratie exceptionala pentur oamenii plini de bunatate, de dragoste, de mila fata de cei din jur, pentu oamenii care se gandesc la oameni, care le sunt aproape in suferinta, in bucurie! E greu sa le fii oamenilor aproape si in suferinta si in bucurie, in egala masura, atunci cand nu ai dragoste!
Exista dragoste, exista inca semne vii care ii fac cinste lui Hristos si n-are rost sa picam intr-un pesimism cronic inutil. Nu ne-ar ajuta! Lumea aceasta are insa mai multa nevoie de dragoste, acesta este un mare adevar...insa nu e lipsita total de dragoste, cum tind sa creada scepticii...
Eu optez pentru existenta dragostei...voi?
|