[cristiboss56]

In cât timp ne iartă Dumnezeu păcatele pot să-ți spun că ni le iartă chiar în clipa în care ne cerem iertare, dacă îndeplinim condițiile necesare și anume:
1. Să conștientizăm că fapta, cuvântul sau gândul pentru care ne cerem iertare este păcat, adică ne-a despărțit de Dumnezeu și de scopul existenței noastre: viața fericită în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele.
2. Să ne dăm seama că puterea sufletească pe care am folosit-o pentru a face păcatul e bolnavă, că ea ne era dată ca să facem cele plăcute lui Dumnezeu și aducătoare de bucurie pentru noi.
3. Să urâm plăcerea trecătoare prin care ne momește vrăjmașul pentru a ne despărți de Bucuria pe care ne-o dăruiește Dumnezeu.
4. Să iertăm toate tuturor celor care ne-au greșit nouă. Aceasta este cerința de bază. Domnul spune limpede: iertați și vi se va ierta! De ce Își condiționează astfel iertarea? Pentru că ținerea de minte a răului înseamnă ținerea răului în mintea noastră care, în felul acesta, nu mai poate primi Bucuria sfântă, nu are „în ce s-o pună”! Chiar dacă ar fi ceva locușor, imediat se strică bucuria în contact cu necurăția din noi. Nu? Ia pune puțină apă proaspătă într-un pahar aproape plin cu apă stricată și vezi dacă o poți bea!
Așadar, nu Domnul are nevoie de timp pentru a ne dărui iertarea care ne readuce bucuria în suflet, ci noi avem nevoie de timp pentru a ne curăți mintea și inima de zgura rivalității și a egoismului, de mocirla ținerii de minte a răului și a nevoii de răzbunare... Cei care iartă degrabă, degrabă simt iertarea Domnului și bucuria Lui! Cei care se împotrivesc și țin minte răul ce li s-a făcut se chinuiesc mult și îi chinuiesc și pe cei din jur.
Așadar, pentru a simți bucuria și pacea pe care ni le aduc iertarea păcatelor și greșelilor noastre, e nevoie să ne spovedim neîncetat. Nu des, ci neîncetat. Așa cum respirăm. Această spovedanie permanentă are două dimensiuni:
- Prima este aceea prin care, imediat ce greșim, Îi arătăm Domnului neputința noastră și-I cerem ajutorul și iertarea. Această permanentă arătare și vorbire cu Domnul ne va curăța mintea și inima de greșeli și se va aduna în cuvinte clare prin care vom desemna răul izvorât din inima noastră, nu din cea a aproapelui.
- Cea de a doua dimensiune este aceea prin care ne ducem păcatele, acum cunoscute și legate prin cuvânt, la picioarele Domnului în Sfânta Taină a Spovedaniei ca să le ridice de la noi. Și Domnul le ridică cu harul care coboară prin rugăciunile și cuvintele de dezlegare dăruite de El părintelui nostru duhovnic. Și noi devenim curați și liberi. Și plecăm hotărâți ca mai degrabă să murim decât să mai facem păcatele mărturisite, pe care le urâm. Și dacă iarăși le vom face, va fi pentru că am căzut și nu pentru că am voit să alunecăm pentru plăcere! Și iarăși ne vom ridica și dacă iarăși vom cădea, iarăși ne vom ridica, pentru că mult milostiv este Domnul și iubitor de oameni.
Și încă ceva foarte important: când ne spovedim nu e nevoie să spunem multe amănunte, pentru că acestea au mai ales rolul de a ne pune pe noi înșine într-o lumină favorabilă și pe ceilalți în una mai puțin favorabilă... E un gând viclean acolo. Să avem încredere în Dumnezeu, prezent și lucrător în Taină, că pe toate le știe și le înțelege, și că nu așteaptă de la noi informații despre cele întâmplate, ci voința noastră de a ne elibera de răul pe care l-am făcut sau gândit și că vom îndrăzni să gustăm, să vedem și să mărturisim cu bucurie că bun este Domnul! Îndrăznește, copil drag, și se va face ordine în mintea și în viața ta!
Bucurie sfântă!
Maica Siluana