View Single Post
  #1  
Vechi 18.11.2014, 15:55:02
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Din Vietile Sfintilor

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Vor trece anii vieții
Și eu mă voi sfârși
Iar în pustia asta
Mai vrednici vor veni.

Văzând aici mormântul,
Mă vor cinsti cumva,
Necunoscându-mi viața
Și neputința mea.

Deci să cunoască frații
Că tot veleatul meu,
A fost lipsit de mirul
Plăcut lui Dumnezeu.

Căci cheltuind zădarnic
Vigoarea tinereții
Mi-am îngropat talentul
În toată vremea vieții.

De boale și necazuri
Fiind înconjurat,
Spre orizonturi nouă
Mereu am fost mânat.

Din plaiul țării mele
Ajuns-am la Iordan
Cu dorul de pustie,
În sufletul sărman.

Dar și acolo duhul
Era nemulțumit,
Din cauza aceasta
Retrasu-m-am la schit.

Cu multă trândăvie
Mereu am petrecut
Împovărând pe alții
Cu “sacul meu de lut”.

Să nu priviți cu cinste
La trupul meu potrivnic
Căci nu voia să rabde
Canonul cel de schimnic.

Ci faceți mai degrabă
O sfântă Rugăciune,
Ca Domnul Îndurării
Să-mi deie iertăciune! (Slove la mormantul meu, Sf. Ioan Iacob Hozevitul)



La înmormântarea Sf. Ioan Iacob, pe data de 7 august 1960, s-a petrecut următoarea minune, povestită de ucenicul sfântului, părintele Ioanichie:

„În ziua stabilită pentru înmormântare a venit starețul mănăstirii, Amfilohie, cu câțiva călugări și cu pustnicii care sihăstreau în peșterile din pustia Ruva din apropiere. S-au urcat pe scară, sus, în peșteră și la orele 10, sâmbătă, 7 august, starețul a început slujba prohodului. Deodată, însă, peștera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeți să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească și să-l petreacă spre mormânt.”

Despre această minune vorbește și arhimandritul Amfilohie, starețul Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul:

„Păsările ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumânările, ne-au închis cărțile, băteau din aripi deasupra trupului cuviosului, se așezau și pe el, pe cap, pe piept, pe picioare și fiecare glăsuia după felul ei. Ele nu voiau mâncare, ci pe părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care îl pierduseră. După săvârșirea slujbei, spune starețul, l-am pus în mormântul care era în peșteră și în care mai fuseseră îngropați și alți sihaștri, iar deasupra am pus un capac de scânduri. Abia atunci au plecat păsările și s-au împrăștiat.”

În felul acesta și-au luat rămas bun de la Sfântul Ioan Iacob micile sale prietene, iar mormântul a rămas închis până în august 1980 când, prin pronie dumnezeiască, au fost descoperite moaștele sale, întregi și nevătămate, răspândind un miros plăcut.
(http://www.doxologia.ro/puncte-de-ve...acob-hozevitul)

(viata) http://www.jerusalem.ro/iordan_iih.htm

(versurile sfantului si nu numai ..) http://sfioaniacobhozevitul.wordpres...oezii-cuprins/

(minuni, indemnuri ..) http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...uni-doxologia/

Last edited by crinrin; 29.01.2015 at 15:28:40.
Reply With Quote