Eu cred ca este foarte grea aceasta smerenie, foarte foarte grea, mai ales pentru ca mandria e un adanc fara margini. Niciodata nu poti sa spui "gata am scapat de mandrie", (eu acum vorbesc strict in numele meu). Observ lucrul asta in fiecare zi. Ieri am fost cu copilul cel mic la servici pentru ca a trebuit sa-l iau mai devreme de la semiinternat din cauza grevei profesorilor. Mi-am surprins satisfactia, multumirea ca am un copil asa de reusit si frumos pe care mi l-au laudat toti. M-am rusinat la gandul asta, stiu ca de fapt copiii nu sunt ai mei, Dumnezeu mi i-a dat sa am grija de ei, sa-i ocrotesc, ei sunt ai Lui, nu ai mei, n-am de ce sa ma mandresc. Asta e doar un mic exemplu. Ar fi multe in sensul asta.... Cineva caruia ii faci un serviciu din omenie zici tu, iti multumeste si te simti putin important... ca ai facut ceva bun pentru el, te simti bun si pici in ceea ce se numeste "slava desarta" (mama mandriei). E foarte dificil sa nu cazi in astfel de autoaprecieri atunci cand incerci sa fii bun, tot facand bine in stanga si in dreapta incepi sa te simti deosebit fara sa-ti dai seama, poate tot fara sa-ti dai seama incepi sa te compari cu altii si sa-ti spui "uite eu sunt mai bun si mai generos decat altii...." etc
Nici nu stii la un moment dat cum sa faci sa nu pici in nici un fel de cursa, cursele sunt peste tot, la tot pasul. Si este si greu dealtfel incercand sa fii asa bun, sa nu crezi ca esti smerit.... Aici iar este o capcana, tocmai in faptul ca incepi sa te crezi smerit este semnul ca dusmanul iti da tarcoale.
|