Citat:
În prealabil postat de heaven
Extremele nu trebuie luate drept etalon.Aici este vorba de echilibrul interior al persoanei respective si te asigur ca in cazurile mentionate mai sus nu este vorba de o iubire reala de animale,ci acestea ajung sa fie un refugiu pentru persoana in cauza.
Asa,oameni de acest fel isi gasesc idoli pretutindeni si in orice pentru ca asa inteleg ei sa fuga de viata decat sa o infrunte.
Este real ca animalul se supune unor reguli foarte bine definite,asa cum l-a lasat Tatal,insa te asigur ca nu se opreste totul la instinct.Nu stiu ce relatie ai tu cu animalele,insa eu ma ocup de ele de peste 10 ani si am interactionat inclusiv cu cele salbatice,iar lumea lor este fascinanta pentru cei care ajung sa le inteleaga.
Noi discutam despre o relatie frumoasa,armonioasa cu Creatia Tatalui Ceresc si nu gresesc cand spun ca omul are de invatat de aici daca stie sa simta si sa isi deschida ochii sufletului.
|
Ba totul se reduce la instinct. Sa ajungi sa vezi in caine mai mult decat un paznic, sa-l cocolosesti precum un mic copil e deja o extrema. Baga mana in mancarea unui caine pe care l-ai crescut 10 ani, dar nu l-ai dresat corespunzator in privinta asta sa vezi atunci cata dragoste se va aprinde intre voi doi. Animalul nu vede in tine omul care-l iubeste, ci masculul alfa care-l hraneste. Toate speciile care traiesc in haita au un comportament standard in raport cu fiecare membru al acesteia. Daca iei si cresti 3 lei, la maturitate cand te vor vedea se vor comporta precum se comporta orice leu cand apare "regele", pentru a-ti arata ca iti este subordonat, nu ca te iubeste. Si daca ai lucrat 10 ani cu tot soiul de animale stii foarte bine ca asa e. O alta dovada ca "dragostea" lor nu trece de instinct o reprezinta un documentar vazut pe NatGeo Wild cu ceva vreme in urma, Omul Lup parca, in care un barbat a trait cativa ani printre lupi. Avea trei pui pe care-i crescuse, se comporta ca un lup, le aducea mancare, deci era liderul haitei. Cand puii ajung la maturitate se izoleaza de ei cateva luni, timp in care membrul cel mai agresiv al haitei se lupta cu ceilalti doi pentru suprematie. Inainte sa se intoarca, barbatul isi face griji ca s-ar putea sa nu-l mai recunoasca si ca ar putea sa-l atace, asa ca se imbraca cu hainele care deja ii miroseau a lup si cand ajunge in preajma lor isi da seama de ce s-a intamplat din privirile ostile ale doi dintre lupi (noul alfa si beta - cel care se ingrijeste de bunastarea grupului si aparatorul acestuia) si ca sa fie primit trebuie sa adopte o atitudine submisiva: sa schelalaie precum un caine ranit, sa stea culcat la pamant cu burta la ei. Unde a disparut dragostea? Sau nici n-a existat?
Nu avem nimic de invatat din lumea animalelor in ceea ce priveste strict
sentimentele si viata sociala, in primul rand pentru ca le suntem superiori, in al doilea rand pentru ca in lumea salbaticiunilor totul este o lupta pentru supravietuire si pentru suprematie. Aceasta idee, cum ca am avea ceva de invatat, a dat nastere panteismului. Hristos e calea, nu comportamentul de haita al leilor sau cainilor. Leii omoara de placere, isi omoara si semenii mai mici daca nu-s puii lor, iepurii si scroafele isi mananca puii din cand in cand si toate animalele se lupta intre ele cand vine vorba de mancare. Nu vad ce-am avea de invatat din asta. Ca unii oameni sunt mai rai ca animalele e adevarat, dar sa nu ridicam animalul la un statut care nu i se cuvine. Si mie imi plac cainii foarte mult (si ceva mai putin pisicile) in primul rand pentru ca sunt fiinte vii pe care daca le tai, le doare, dar mereu sunt constient ca comportamentul lor este unul standard prin care isi exprima pozitia lor in raport cu mine pentru a intari legaturile dintre noi, ca asa au fost invatat cainii sa traiasca, in grup. Si pentru ca totul sa mearga bine trebuia sa existe un lider si niste supusi si era nevoie de un limbaj. Comportamentul cainelui e doar un cod prin care-mi spune: "esti stapanul meu", nu "te iubesc".