Exact aceeasi parere am si eu. Pentru multi dintre noi, acest sentiment este neindoielnic. Stim cand suntem stapaniti de pacea cea adevarata, cand rugaciunea curge si nici un gand nu ne tulbura gandul, cand smerenia este reala, iar constiinta pacatului nu se ascunde in spatele mandriei. Dar aceste momente sunt foarte rare din pacate, si, daca nu suntem fatarnici, cunoastem noi insine cand Harul lui Dumnezeu ne-a parasit. Daca facem o analiza a celor intamplate, si a propriei noastre constiinte, aflam si de ce ne-a parasit. Dar este la fel de adevarat ca, in mijlocul atator impulsuri "neortodoxe" (societatea, politica, tentatiile culinare, televiziunea, internetul, si inca multe alte gaselite de care diavolul se foloseste ca sa ne indepartam de Dumnezeu si sa pierdem Harul Lui), este cu adevarat greu sa faci fata si sa nu te patezi cu pacate mai mici sau mai mari. Probabil mult mai usor le este celor care, dintr-un motiv sau altul au fost inchisi, sa cunoasca Harul si sa-l pastreze, decat celor din mijlocul cetatii...
Referitor la topic, eu cred ca duhul sfant este in fiecare dintre noi, pana in cea din urma clipa. Harul este cel care vine si pleaca, dupa cum intelegem sa facem voia lui Dumnezeu.