Citat:
În prealabil postat de blue_sky
Pana la acel moment, rostirea Crezului era momentul meu preferat din slujba, dar acum Cred Doamne si Marturisesc mi se pare momentul cel mai frumos.
|
Ambele momente isi au, fara indoiala, semnificatia si importanta lor. Dar minunata mi se pare modalitatea in care se completeaza aceste marturisiri de credinta.
Dupa cum observam, Crezul niceoconstantinopolitan, face referire la nasterea lui Hristos din Tatal din vesnicie si la iconomia mantuirii, fara a aminti in chip explicit de Hristos euharistic (de modul in care Se impartaseste credinciosilor in istorie, in Biserica Sa):
" [...] Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iara nu facut;
Cel de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire
S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara,
Si S-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat;
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,
A caruia imparatie nu va avea sfarsit" [...]
Rugaciunea "Cred si marturisesc" este o marturisire de credinta ce face insa legatura intre iconomia mantuirii in Hristos si Sfanta Euharistie. Alaturi de marturisirea dumnezeirii lui Hristos si a relitatii prezentei Sale in Sfintele Taine, marturisim starea noastra de reala pacatosenie ("Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu"). Tot aceasta rugaciune ne arata roadele primirii Sfintei Impartasanii, iertarea pacatelor si viata de veci.