View Single Post
  #561  
Vechi 24.03.2018, 21:40:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

O, preamilostivă stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primește această puțină rugăciune a mea din buzele mele cele întinate, și o du Fiului tău și Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră; Care pentru noi, păcătoșii, s-a răstignit și s-a îngropat și a înviat a treia zi. Deși fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuși tâlharii și desfrânații pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit și i-a miluit, îmi dau îndrăznire; și cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis ușa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar și pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostivește-te deci spre mine, Doamna mea, căci poți toate câte le voiești, iar pe care le ceri de la Fiul tău le și iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creștinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm și te preaînălțăm în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu
Preacurată Doamnă, Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste daruri, care se cuvin numai ție, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce ești aleasă din toate neamurile, și te-ai arătat mai înaltă decît toate făpturile cerești și pămîntești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, și ne-am învrednicit Sfîntului Lui Trup și Preacuratului Lui Sînge. Pentru aceea fericită ești întru neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decît Heruvimii și mai cinstită decît Serafimii fiind.
Și acum, Preasfîntă Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară întru tot cîntată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui înșelător, și de toată primejdia și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci pînă la sfîrșit cu rugăciunile tale, păzește-ne pe noi neosîndiți. Ca întru paza și cu ajutorul tău fiind mîntuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Va doresc ca aceasta Sfanta Sarbatoare sa va umple sufletul si inima cu Bucurie Sfanta!
Doamne ajuta!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote