Citat:
În prealabil postat de nutucutu
Stiu, dar ideea era urmatoarea: Catalin 2 sustine ca in BO pacatul impotriva Duhului Sfint se iarta. Eu stiam ca sinuciderea este considerata un astfel de pacat
|
Orice păcat se iartă. Dar, ca să ne ierte Dumnezeu, este necesar ca mai întâi să ne căim și să cerem iertare. Problema păcatelor contra Duhului Sfânt este că pun sufletul într-o dispoziție de a nu mai se căi și cere iertare. Deci, ele nu se iartă nu fiindcă nu vrea Dumnezeu să le ierte, ci fiindcă acel nefericit alege să nu se mai căiască și să nu mai ceară iertare.
Astfel, catehismele catolice dau ca un exemplu de păcat contra Duhului Sfânt fapta cuiva care păcătuiește cu gândul că oricum se va spovedi și va cere iertare. Un asemenea sacrilegiu adus chiar Tainei iertării ne pune în dispoziția de a nu fi iertați. Cum să funcționeze spovada în cazul unui asemenea (im)penitent ?
De aceea și sinuciderea este, de regulă, păcat împotriva Duhului Sfânt, adică păcat teologic la urma urmei. Un om care a ajuns să omoare cel mai mare dar pe care i l-a făcut Domnul cum să se căiască, cum să ceară iertare ? Deci, când spunem că "Dumnezeu nu-i iartă pe sinucigași" spunem, de fapt, că sinucigașii ajung într-o stare spirituală de a nu mai cere iertare.
Motivul pentru care îi pomenim și, cu dezlegare arhierească, ne rugăm pentru ei făcându-le Ultima Missă este firava speranță pe care o avem că, între momentul gestului sinucigaș și cel al morții, s-a petrecut o schimbare în inima lor și s-a produs o căință perfectă. Sau că, nefiind în deplinătatea minților, nu au ales în mod liber păcatul.