În prealabil postat de Mihailc
Faptul că te preocupă energia sufletească a cărei expresie fizionomică este un chip neprietenos, este deja un început bun, fiindcă înainte de a stabili locul unde vrei să ajungi, ai nevoie de o localizare precisă și lucidă al punctului unde ești acum.
Răutatea rareori este fatalitate genetică, ea are niște cauze care o hrănesc încă din perioada copilăriei timpurii când se conturează în noi primele schițe ale caracterului, este legată nemijlocit de relația cu părinții și fundalul afectiv al primilor șapte ani din viață, depinde de traume, sensibilități și dependențe.
Fără să fie o regulă general valabilă, răutatea își face cuib într-o inimă care n-a receptat iradierea benefică a iubirii sau, din varii cauze, i-a închis ușa în nas.
Pe de altă parte, concomitent cu îmbisericirea persoanei, apar ispitele care se folosesc din plin de toate defecțiunile omului celui vechi și acumulările negative din trecut. Întâlnirea cu Hristos prilejuiește și cea mai autentică întâlnire cu noi înșine, cu ceea ce suntem în miezul adânc al ființei. E un moment dureros care spulberă părerea de sine, ne aduce într-un punct zero de unde începe să lucreze învierea simultan cu rezistența morții, construcția cu demolarea, într-un proces îndelungat și anevoios. Spovedania, sfintele Taine, îndrumarea duhovnicului și înțelegerea profundă a sensului vieții în Hristos sunt tot atâtea medicamente redutabile care ne pot vindeca, în timp și cu răbdare, de răutate și alte boli sufletești încuibate prin abisurile sufletelor noastre. Creșterea duhovnicească este luptă fără sfârșit și, chiar dacă facem progrese semnificative, întotdeauna rămâne mult loc de mai bine.
|