Ca sa dam un sfat cuiva, sa-l ajutam cu ceva, cred ca mai intai trebuie ca acea persoana sa ceara acel sfat, cred ca trebuie sa asteptam sa fim intrebati. Cand un om nu vrea sa recunoasca ca face ceva gresit, ca este in eroare, cand nu vrea sa-si recunoasca boala, anormalitatea, nu cred ca putem face ceva pentru el. Sa-l toleram: da, sa-l iubim: da, dar sa-i spunem ca e in regula, ca e normal: nu! Dar, repet, doar atunci cand vrea sa stie acest lucru, cand cere o parere.
Cand esti bolnav, trebuie sa-ti recunosti boala si sa incerci sa o vindeci, nu sa incerci sa contaminezi si pe altii (mai ales prin adoptarea unui copil). Ce vina are acel copil ca sa fie condamnat la o astfel de viata? Dupa ce ca e oropsit deja (orfan sau abandonat de parinti) are cineva dreptul sa-l pedepseasca in asa hal incat sa-l dea spre adoptie unor oameni care nu vor sa traiasca conform Legii lui Dumnezeu?
Nu am absolut nimic cu homosexualii/lesbienele, dar consider ca sunt bolnavi si trebuie sa incerce sa se vindece. Daca nu reusesc sa-si schimbe orientarea sexuala, sa devina oameni normali, atunci exista o solutie: abstinenta! Nimeni nu moare daca nu face sex, sexul e lasat de Dumnezeu pentru procreere, in cadrul casatoriei nu strict pentru placere.Si nu este vital pentru om precum mancarea sau apa.
Cat despre casatorie cred ca nici nu ar trebui discutat acest aspect: casatoria inseamna unirea in fata lui Dumnezeu, intre un barbat si o femeie! Nu poate fi altfel! Contractul acela care se face la starea civila da, poate sa-l faca oricine, oricum nu are nici o valoare, e un contract si atat. Ca sa-si poate imparti eventual averile atunci cand se despart. Deci repet, nu cred ca se poate discuta despre casatoria intre homosexuali. Asa ceva nu poate exista. N-o spun eu, o spune Dumnezeu!
Doamne ajuta tuturor!
|