[glykys]

Greu cu boii mici...
Spunea si parintele ieri ca noi, romanii, suntem crescuti intr-un spirit de competitie, or crestinismul se desfasoara prin fapte in comuniune si intr-o comunitate in care ar trebui sa fie o conlucrare, nu vrajba si dezbinare.


Nu sunt de acord ca ne umilim daca cerem ajutorul. E adevarat ca de cele mai multe ori, a cere ajutorul inseamna a recunoaste ca nu poti face fata singur unei sarcini. Insa mie mi se pare ca e vorba mai mult de smerenie, de a-ti cunoaste locul tau si al celuilalt de a da Cezarului ce e al Cezarului. Nimeni nu poate fi in acelasi timp si preot, si medic, si psiholog si tinichigiu si specialist IT si instalator si profesor de matematica si arhitect si lautar si agricultor. Fiecare cu profesia si cu talantul lui, exista o diviziune a muncii si e bine sa fie respectata. Nicio piatra pe lumea asta nu e 100% identica cu alta, niciun deget de la o mana nu se aseamana cu altul, daramite sa spui ca un om e la fel cu altul! In asta sta frumusetea lumii pe care a creat-o Dumnezeu, in diversitate nesfarsita si in armonie, nu in produse de serie. Unul cerceteaza plantele, altul animalele, altul rocile, altul scrierile vechi, altul repara scaune, altul face programe de calculator, dar toti isi pun, intentionat sau nu, munca lor in slujba lui Dumnezeu si in folosul comunitatii. Or, intr-o comunitate dezvoltata si civilizata, cum se doreste a fi a noastra, asa cum ai nevoie de preot, de profesor, de medic, ai nevoie si de un functionar bancar, si de un electrician, si de un filolog, si de un istoric, si de un maturator, si de un portar... fiecare isi aduce un aport mai mic sau mai mare, potrivit vocatiei, pregatirii si aspiratiilor sale. Avem nevoie unii de altii, nu putem trai in afara comunitatii.

Daca eu am nevoie in acest moment de un instalator, sa imi schimbe o teava, nu inseamna ca ma umilesc in fata unei alte persoane, pentru ca as fi o proasta si nu sunt in stare sa schimb singura o teava. Nu, doar recunosc ca asta nu e treaba mea si e altuia, care e specialist in asa ceva! Nici ca recunosc superioritatea - ca, vezi, Doamne, face ceva ce eu nu pot sa fac - sau inferioritatea - ca, vezi, Doamne, asta e munca fizica - cuiva. Nici nu ma apuc sa fac rugaciuni in fata apei care curge, sperand ca Dumnezeu va face o minune si apa se va opri de la sine. Nici nu chem preotul sa imi schimbe teava! Inseamna ca astfel creez pe loc un loc de munca de moment si ca ii dau cuiva ocazia sa isi lucreze talantul si sa isi desfasoare meseria pentru care s-a pregatit si pe care o practica. Si nici nu il tratez ca pe un slujitor de care te folosesti - ia teava, na banul! - ci ca pe un specialist in domeniu, caruia nu ii spun eu ce si cum sa faca.

Conlucrare ar trebui sa fie in toate, ca doar toti suntem oameni, crestini, si slujim aceluiasi Dumnezeu - in mod constient sau nu - fiecare dupa puterile si dupa talantii diferiti in calitate si in cantitate pe care i-a primit de la Dumnezeu si pe care ii lucreaza diferit in cantitate si in calitate. Nu tot omul e un bun teolog, poate fi un bun psiholog, un bun medic, un bun geolog, un bun maturator, dar nu toate la un loc. Si sub soare e loc, slava Domnului, pentru toate aceste categorii, care nu sunt nici superioare, nici inferioare unele altora, ci doar diferite.

Iar a crede ca eticheta de crestin (practicant) e buna sa ascunda niste lipsuri de conduita / profesionale e o mare amagire. Ma intreaba cineva la biserica: de ce te-ai dus la profesorul X, ca sigur nu e ortodox, ca pe aici profesorii nu sunt ortodocsi? Ce ma intereseaza pe mine daca e sau nu ortodox - ca doar nu ii cer cateheza - daca e cel mai bun in domeniul lui si e dispus sa ma ajute in ceea ce fac?! Cum ar trebui eu sa il privesc, ca pe un amarat cu multa pregatire care se osteneste in zadar cu atata carte si care nu a aflat inca calea sau ca pe un fiu al lui Dumnezeu care a primit si a lucrat niste talanti, care au dat rod? Cine sunt eu sa cataloghez starea duhovniceasca a unei persoane, daca nu sunt duhovnic?! Pot insa sa ii cataloghez nivelul de pregatire profesionala, pentru ca pomul dupa roade se cunoaste.


Il inteleg pe Cezar, pentru ca si eu lucrez in domeniul stiintelor umaniste si multi oameni considera ca daca lucrezi cu idei si cu cuvinte nu faci nimic concret pentru comunitate. Sau daca nu ai limbajul si metodele teologice in profesia pe care o faci, ca, deh, nu e plina lumea doar de teologi, nu esti un bun ortodox, ba chiar ca daca nu lucrezi cu profesori ortodocsi esti la un pas de apostazie. Or sunt persoane care si-au ales o profesie pentru care s-au pregatit indelung, care nu e doar un serviciu de la 8 la 4 si nu e doar un mijloc de a-si castiga existenta, ci e urmarea unei pasiuni si a unei vocatii in care cred si care devine cumva o parte din ei, care nu are in ea nimic mercantil si interesat. O profesie pe care si-o exercita cu greu, in ciuda unor oprelisti zilnice, din partea sistemului si a ignorantei unor semeni, care considera ca a apela la ajutorul lor inseamna sa se umileasca. Iar atunci cand critica vine de la niste oameni care nu cunosc absolut domeniul si nici persoana, care nici nu ii intereseaza sa cunoasca cu adevarat domeniul si persoana, pentru a face in cunostinta de cauza anumite afirmatii, ci doar pun niste etichete pe baza celor auzite incolo si incoace...e taaare frustrant si descurajator, atenteaza cumva la ratiunea de a fi a unei profesii, a unui grup de oameni si chiar a unei persoane. De aceea ar trebui sa fim mai retinuti in afirmatii in infintele domenii pe care nu le cunoastem.

Nu neg ca in toate domeniile sunt fel si de fel de oameni, dupa cum sunt fel si fel de vanzatori, veterinari, profesori, agricultori, medici, soferi, tot asa sunt fel si fel de preoti, de accea trebuie sa ii cautam pe cei mai buni in domeniul lor, daca ni se intampla sa ne intersectam sau sa avem nevoie de acel domeniu.