Dacă ai fi citit ceea ce ne-a lăsat scris cu mâna lui, nu ai mai fi avut asemenea îndoieli. Citeşte ceea ce a scris şi nu numai ceea ce se scrie despre. Atunci vei înţelege. În citatele de mai jos extrase din scrierile părintelui sunt subliniate câteva idei cheie care te vor ajuta să înţelegi care a fost poziţia sa faţă de catolici şi celelalte confesiuni.

• "Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică".
• "Biserica aceasta, una, e sfântă pentru că Sfânt e Întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi."
• "Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi răzvrătirii şi, ca atare, nici nu sfinţesc pe nimeni."
• "Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e carmuită nevăzut de Mantuitorul Însuşi, nu de vreun inlocuitor al Său, mai presus de soboare."
• "Biserica, în care ne mântuim, e apostolească, adică îşi are slujitorii urmând, ca dar, prin punerea mâinilor, unii de la alţii în şir neîntrerupt, suind până la Apostoli şi prin ei până la Iisus Hristos."

• "Se vorbeşte de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate…Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodata la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur păstor: Iisus Hristos."

• "Asta s-a şi urmărit prin intervenţia legilor statului în întemeierea familiei: înjosirea Tainei nunţii şi slăbirea până până la bagatelizarea importanţei harului lui Dumnezeu în unirea conjugală a celor doi căsătoriţi spre naşterea de prunci pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Apusul care apus de mult de la dreapta credinţă se izbeşte în mintea lui de zidurile înţelepciunii acestei lumi şi nemaiputând trece dincolo s-a oprit ca înţelegere a Tainei doar la milostenia socială, la faptele de caritate (şoşoni, galoşi, tricouri şi hrană pentru trup). Au uitat cu desăvârşire ce zice mântuitorul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).

Punându-l pe Papă în locul Mântuitorului putem zice „la aşa cap, aşa căciulă” sau „la aşa cap, aşa gândire”. Cât despre roadele duhovniceşti, aceste se văd dacă ai ochi duhovniceşti şi vrei să le vezi. Că zice Sfântul Apostol Petru: „Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere; Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci din dragoste; nu ca şi când aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei..."

• "Pilda chemării la Cină de la Luca (14, 16-24) are la Matei (22, 1-14) o variantă diferită: chemarea la Nunta fiului de Împărat. Deosebirea dintre redactarea lui Matei şi a lui Luca provine din formularea dată în două rânduri, de însuşi Iisus. Evangheliştii şi-au ales formularea care convenea cel mai bine scopului Evangheliei lor.
Astfel, Matei a scis Evanghelia evreişte pentru evrei, pe când Luca în greceşte, pentru păgâni. Iar formularea de la Matei, unde cel fără de haină de nuntă e dat afară de la nuntă, e o formulare exclusivistă, care să le convină aristocraţilor evrei. În formularea de la Luca, însă, intră toţi oamenii, nimeni nu-i dat afară de la cină. Iată o formulare universală. Scopul este „ca să umple Casa Mea”, deci toţi trebuie să intre.

Aceste două direcţii (cu ţeluri) opuse, le vedem reprezentate de cele două Biserici ale creştinătăţii: a Răsăritului şi a Apusului. În Răsărit, încă de la început, este normativă vederea de la Matei: nu oricine este primit în creştinism. Trebuie mai întâi o haină de nuntă. Aceasta se obţine prin probe aspre, prin cahetizare, fie şi specială şi prin verificarea statorniciei în credinţă şi mărturisire. Câtă vreme s-a ţinut sub observaţie rigoarea aceasta, Biserica a înflorit unei ere de aur în epoca patristică. Ca simbol a acestei orientări, Episcopul poartă o cârjă cu doi şerpi la capăt, cu privirile spre cârjă, drept simbol al păstoririi cu înţelepciune paşnică. Aşa paşnic a păstorit Biserica Răsăritului, împrăştiind creştinismul printre popoare.

Biserica Apuseană a luat direcţia universalistă a cuvintelor de la Luca „sileşte-i să intre!” Deci unde n-a mers cu învăţătura paşnică şi înţeleaptă, Biserica Apuseană a recurs la forţă, silindu-i să intre. Numai în mentalitatea unei astfel de orientări s-a putut naşte lozinca iezuită „scopul scuză mijloacele”. Dar nu numa păgânii au fost siliţi să intre, ci şi popoare deja creştine au fost presate să vină la ascultarea centralistă a Romei. Aşa se explică că au fost posibile persecuţiile, cruciadele şi inchiziţia „în numele lui Dumnezeu”, având ca stindard numele lui Dumnezeu. Dacă pentru vreun eretic nu se mai găsea alt mijloc de mântuire, inchiziţia îl mântuia arzându-l de viu pe rug şi o facea în cea mai bună credinţă că face bine, că o face în iubirea de oameni. Ce vină să aibă Iisus? Poate că şi El ar fi fost ars pe rug. Are Iisus vreo vină? A fost înţeles mărginit, omeneşte. Omul nu poate silui aşa pe om..., nu are acest drept. „Sila” o conduce Providenţa, care poate totodată să-i lase omului şi libertatea deplină.

Simbolica acestei orientări a Apusului o arată şi cârja Episcopului Roman. Ea are forma unui cârlig cu care să poată prinde din fugă oile, care n-ar vrea să vină unde vrea păstorul. După gândirea lor, toate oile care nu aparţin Bisericii Apusene sunt considerate oi rătăcite."

• "Evanghelia aceasta (Luca 8, 1-3) ni-L reprezintă pe Iisus în misiune prin oraşe şi sate, propovăduind şi binevestind Împărăţia lui Dumnezeu. Era însoţit de cei 12 ucenici şi de nişte femei cărora le făcuse bine şi de aceea se ţineau după El şi-i aveau grijă din averile lor. Este un tablou simplu şi impresionant.

Ingnaţiu de Loyola, un militar ambiţios şi creator, Assisi , are o metodă duhovnicească care se bazează pe imaginaţie. Îţi reprezinţi cu mintea pe Iisus, într-o împrejurare oarecare, şi te închipui şi pe tine amestecat printre auzitorii de atunci ai lui Iisus. Stărui în această închipuire şi în toate sentimentele ce le trezeşte această transpunere. E ceva de folos, dar riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (apar nălucile, vederile false, etc.).
De aceea Răsăritul meditează fără imagini, chiar contra imaginilor, chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din împotrivire, ci din grija de a nu greşi primind orice. Şi se ştie că Dumnezeu nu se mânie, nu se supără când se stă pe acest punct de vedere.

Singură Ortodoxia este cea care pomeneşte noţiunile fără a pune nici un tipar pe minte care ar stârni vreo imagine, refuzând categoric orice nălucire. De exemplu: Adevăr, Dragoste, Duh."