Creșteau amândoi, îi alăptam pe amândoi, noaptea unul era pe pernă, unul era la piept. Somnul nu mai exista decât într-o mică măsură. Dar nu mai conta nimic. Eram atât de fericiți și de împliniți! Atâta bucurie ne dăruise Dumnezeu... Nu mai simțeam oboseala, nici somnul, nici alte griji lumești. Viața noastră nu mai exista decât undeva între Maria și Antonie, Antonie și Maria, până când... până când, evident, la 40 zile, apar alte două linii pe testul de sarcină. Sânt din ce în ce mai gravidă. Soțul mă ia în brațe și mă învârte într-un iureș nebun. "Dragostea mea, ești sigură?... E cel mai frumos dar..."
("Cancerul, dragostea mea", Mioara Grigore, pag. 48)
|