View Single Post
  #2  
Vechi 14.06.2019, 00:53:25
nobilissim nobilissim is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.11.2016
Mesaje: 3
Implicit

Iar adevărata și nerătăcita luare aminte și rugăciune este, a păzi mintea pe inimă când se roagă, și înlăuntru acesteia de-a pururea a se întoarce, și a se învârti, și dintru adâncul acela (Ps. 129, 1; 41, 7) a-și înălța rugăciunile către Domnul. Și după ce înlăuntru acolo „va gusta că bun este Domnul” (Ps. 33, 8) [8], și se va îndulci, nu se va mai depărta de locul și sălășluirea inimii. Că atunci va zice și el împreună cu Apostolul Petru „Bine este să fim noi aici” (Matei. 17, 4) [9]. Și totdeauna acolo, în locurile inimii căutând și înconjurându-le, pe noimele și gândurile cele semănate de vrăjmașul, scoțându-le le gonește. Însă celor ce nu știu petrecerea aceasta, foarte aspră li se pare, și cu greu de isprăvit. Că și este cu adevărat sugrumător lucrul și ostenitor, nu numai celor neînvățați și nedeprinși, ci și celor ce cu întemiere s-au deprins, și s-au iscusit, dar încă pe dulceață întru adâncul inimii au primit-o, și nu au trimis-o. Iară celor ce pe dulceața acesteia au dobândit-o, și pe îndulcirea acesteia în gâtlejul inimii au tras-o, împreună cu Apostolul Pavel și ei strigă „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?” (Rom. 8, 35) [10] și celelalte. Că Sfinții Părinții noștri auzind pe Domnul zicând „Că din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, preacurviile, furtișagurile, minciunile, și mincinoasele mărturii, și acestea sunt care spurcă pe om” (Mat. 15, 19, 20) [11]; și cum că a sfătuit „ca pe dinlăuntru să fie curățit paharul, ca și pe dinafară să se facă curat” (Matei. 23, 26) [12], pentru aceea lăsând toată cugetarea a altei lucrări, întru păzirea aceasta a inimii s-au nevoit, cu de-adinsul știind, că cu aceasta, pe toată cealaltă lucrare fără de osteneală o vor apuca și o vor dobândi. Iară fără de această lucrare, altă faptă bună a rămâne întru dânșii nu poate.

Pe aceasta adică unii din Părinți, liniște a inimii au numit-o. Iară alții, luare aminte. Alții, străduire a inimii. Iară alții, trezvie, și împotrivă grăire. Alții, iscodire a gândurilor și păzire a minții. Și toți asemenea pământul inimii lor l-au lucrat. Și prin lucrarea aceasta au dobândit a se hrăni cu mana cea Dumnezeiască. Pentru aceasta zice Ecclesiastul „Veselește-te tânărule întru tinerețea ta, și umblă în căile inimii tale fără prihană” (Eccles. 11, 9) [13] și depărtează cugetele cele rele de la inima ta”. Și „dacă Duhul celui ce stăpânește se va sui peste tine, tu locul tău să nu-1 lași” (Eccles. 10, 4) [14]; iară "loc", zicând, pe inimă a arătat-o, precum și Domnul zice în Sfânta Evanghelie „Să nu vă răspândiți cu mintea aici și încolo” (Luca 12, 29) [15]. Și iarăși „strâmtă este poarta, și necăjită calea care duce în viață” (Mat. 7, 14) [16]. Și „Fericiți cei săraci cu Duhul” (Mat. 5, 3) [17] adică, cei care nici un cuget al veacului acestuia nu au întru sine. Zice încă și Apostolul Petru „Treziți-vă și privegheați, că împotrivnicul nostru diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită” (1 Pet. 5, 8) [l8]. Și Pavel prea arătat pentru păzirea inimii scrie Efesenilor (6, 12) [19] Că „nu ne este nouă lupta împotriva sângelui, și a trupului” și celelalte. Și câte și Dumnezeieștii Părinții noștri, întru ale lor scripturi, pentru păzirea inimii au grăit, arătate sunt celor ce cu iubire de osteneală pe acestea le vor căuta.

Și mai înainte de toate, trei lucruri se cade să păzești; și așa pe lucrul cel căutat să-l începi: 1) neîngrijorare întru toate cele necuvântate și bine cuvântate lucruri, adică să păzești omorârea dinspre toate; 2) conștiință curată întru toate, adică să te păzești pe sine neprihănit de a ta conștiință; și 3) să ai nepătimire cu totul desăvârșit, adică neplecându-te cu împătimire la nici un lucru al veacului acestuia, nici al însuși trupului.

Apoi șezând în chilie liniștită, și într-un unghi, deosebi, IA AMINTE SĂ FACI CEEA CE-ȚI ZIC ȚIE: încuie ușa, și adunându-ți mintea ta de la tot lucrul deșert, șezi, apoi rezemându-ți barba ta de piept, pleacă și pe ochiul cel simțit împreună cu mintea ta înlăuntrul pieptului tău; Deci strâmtorează și pe suflarea duhului nărilor tale, ca să nu răsufle des și fără de trebuință. Și cearcă cu mintea întru cele dinlăuntru ale tale ca să afli locul inimii, unde au fire să fie sălășluite toate puterile cele sufletești. Și întăi adică vei afla întuneric și grosime, și întunecare neînduplecată; Însă îngăduind tu, și acest lucru noaptea și ziua facându-l. O! minune!! vei afla neîncetată veselie. Că îndată ce va afla mintea locul inimii, vede numai decât acelea care niciodată nu le-a știut. Că vede aerul (văzduhul inimii n.n.) cel ce este în inimă, și pe sine tot luminos, și de socoteli și de deslușiri plin. Și de atunci dinspre ori care parte se va ivi vreun gând, maî înainte de a intra și a se lucra, sau a se închipui, cu chemarea lui Iisus Hristos îl gonește pe acesta și îl pierde. De aici mintea începe să aibă pomenire de rău asupra dracilor, și ridică asupra lor pe mânia cea firească, și gonindu-i, surpă pe vrăjmașii cei gândiți. Iară pe celelalte, le vei învăța cu ajutorul lui Dumnezeu, prin păzirea minții, pe Iisus în inimă ținâdu-L.


Și pentru ce, întâia și a doua păzire, și luare aminte, nu poate să facă desăvârșit pe monah??

Răspuns: De vreme ce nu după rânduială pe acestea le uneltește. Că pe acestea prin scară, loan cel al scării, le-a însemnat zicând așa: „Unii adică sunt care micșorează și împuținează patimile; Iară alții sunt care cântă, și pe cea mai multă vreme întru cântare o cheltuiesc; Iară alții, care întru rugăciunea minții stăruie; Iară alții, care caută întru vedere, și întru adânc petrec, după chipul scării. Că zice, să se caute pricina”. Deci cei ce voiesc pe scară să se suie, nu de sus în jos încep să călătorească, ci de jos în sus. Și mai înainte pe treapta cea dintâi pășesc, apoi pe cea după aceea, și așa după rânduială pe toate. Și întru acest chip este cu putință de la pământ să se ridice cineva, și la Cer să se înalțe. Deci dacă voim „la bărbat desăvârșit a plinirii vârstei lui Hristos să ajungem” (Efes. 4, 13) [20] , ca niște prunci, după vârstele cele unele după altele, să facem începutul de a ne sui pe scara cea întărită; ca și la măsurile bărbatului, și ale bătrânului, câte puțin călătorind, să ajungem. Și întâia treaptă adică vârstă a petrecerii celei monahicești este, ca să micșoreze cineva patimile, și să le împuțineze. Care lucru este și celor noi începători. Iar a doua treaptă și vârstă mai pe urmă și mai înaltă, care face pe cel Duhovnicesc din copil holtei, este stăruirea și îngăduirea întru cântarea de psalmi, că după domolirea, și micșorarea, și împuținarea patimilor, cântarea de Psalmi firește în limbă se îndulcește, și bine plăcută se socotește la Dumnezeu. Fiindcă nu este cu putință „a cânta Domnului în pământ străin” (Ps. 136, 4) [21], adică în inimă pătimașă. Și acesta este semnul al celor ce sporesc. Iară a treia treaptă și vârstă, mai pe urmă și mai înaltă, al celui ce din tânăr și holtei a venit în vârsta bărbatului celui Duhovnicesc, este stăruirea întru rugăciune, care lucru este al celor ce au sporit. Însă se deosebește rugăciunea de cântarea de Psalmi, precum bărbatul cel desăvârșit, de copil și de tânăr, după treapta pe care ne suim. Lângă acestea, treapta cea de a patra, și vârsta cea maî înaltă și Duhovnicească, este cea a bătrânului și a căruntului, care este căutarea cea neabătută a privirii și a vederii; care lucru este al celor desăvârșiți. Iată că se săvârși calea, și sfârșit luă scara.

Deci acestea așa așezate fiind, și de la Duhul poruncite, și grăite și hotărâte, întru altfel nu este cu putință copilul să se facă bărbat, și la starea celui cărunt să se suie, dacă nu de la treapta cea dintâi, după cum am zis, făcând începutul, și prin cele patru trepte bine călătorind, la săvârșire se va sui. Iară începutul de a veni întru lumină, cel ce voiește Duhovnicește de a doua oară a se naște, este împuținarea și micșorarea patimilor, adică păzirea inimii, că întru altfel nu este cu putință a se împuțina și a se micșora patimile. Iară a doua, afară de acestea, este întinderea cântării de Psalmi: Că după ce se vor domoli patimile și se vor împuțina, prin starea împotrivă a inimii împotriva patimilor, atunci pofta împrietenirii cu Dumnezeu aprinde mintea. De aici mintea împuternicindu-se, pe gândurile cele ce năvălesc dinspre toate părțile, și caută să intre în inimă, prin luarea aminte împingându-le, le gonește. Și iarăși întru a doua luare aminte și rugăciune, mai de multe ori stăruie și zăbovește, unde războiul duhurilor atunci năvălește, căci foarte duhurile patimilor au fire să tulbure adâncul inimii, însă cu chemarea Domnului Iisus Hristos se prăpădesc, și se topesc ca ceara. Și de acolo după ce se scot și se izgonesc, pe dinafară prin simțiri tulbură pe minte, de unde și prea degrab simte alinare care se face întru dânsa. Iară a scăpa și a se izbăvi de răii draci cu totul, și a nu i se da război de la dânșii, cu neputință este. Că acest lucru este numai al celui ce întru bărbat desăvârșit a ajuns, și al celui ce s-a depărtat de toate desăvârșit, și întru luarea aminte a inimii totdeauna îngăduie (stăruie, insistă, zăbovește n.n.). Și dintru acestea, și întru priceperea cărunteții, adică întru suirea vederii (rugăciunea văzătoare - harisma străvederii, harisma inainte-vederii etc - în Sfânta Tradiție a Bisericii adeseori Sfinții Părinți sunt numiți "de-Dumnezeu-vazători" deoarece, datorită experienței în luptele duhovnicești pe care le-au dus, au ajuns să experieze stări duhovnicești înalte, văzând lumina dumnezeiască necreată, unii dintre ei au fost răpiți până la al 3-lea cer n.n.), câte puțin, câte puțin, cel ce este luător aminte, se ridică; Care lucru este numai al celor desăvârșiți.

Last edited by nobilissim; 29.12.2019 at 04:01:03.
Reply With Quote