Apoi am inteles, Roxana, prin puterea unor intamplari ale vietii in care, astazi stiu, a lucrat Bunul Dumnezeu spre folosul meu, ca un Iubitor de oameni cum este, ca:
1) Dezbinata si dezbinatoare era mintea mea, cum e dealtfel mintea multor oameni. Dezbinata fiind, mintea isi proiecta conflictele si vederile partiale (dar care se voiau absolute, depline) asupra lumii si, desigur, asupra Bisericii. Principala dezbinare, care imi dadea anxietate si multe simtaminte negative (de care eu ma feream prin "faceri de bine", felurite distractii si alte activitati aducatoare de placere si confort), era cea dintre mintea mea analitica dinafara si mintea din adancuri (inima) despre care nu stiam nimic intrucat nu o accesasem. Abia dupa ce pojghita mintii mele s-a aventurat inlauntrul inimii mele (cum s-a intamplat asta e o poveste aparte), abia atunci am cunoscut pacea, linistea si bucuria dupa care tanjeam de foarte multi ani. Si inlauntrul acestei paci noi am aflat ca este Dumnezeu si ca Biserica e locul unde nu doar ca ma aflam fara sa stiu dar de acum e locul unde vreau sa si raman, constient si prin propria alegere.

2) Membrii diverselor grupari confesionale aloca bani si alte resurse pentru a-si pastra locasurile de cult precum si pentru alte servicii. E firesc sa fie asa, dupa cum daca noi doi si inca vreo cativa facem un grup de pescari, sa zicem, vom aloca o serie de resurse pentru a ne pastra comunitatea si activitatea.
Desi se pare ca se fac mereu unele abuzuri, in orice activitate unde lucreaza oameni nu ingeri, acesta nu e un argument decisiv pentru a ne indoi cu totul de acel lucru. Da, se fac si abuzuri. Ei si? Mai raman destule lucruri care functioneaza bine, slava Domnului! De ce sa nu ne concentram pe ele, pentru a obtine folosul pe care il dorim?
Apoi, nu din pricina unor fonduri alocate cultelor sufera sanatatea. Ci din motive pentru care cei din sanatate ar trebui sa cam dea socoteala. Daca in Romania sistemul de sanatate merge prost, cred ca mai intai trebuie sa ne spuna lucratorii din acest domeniu de ce merge prost. Si sa isi asume raspunderea pentru asta si sa indrepte lucrurile. Ca nu pot sau ca nu vor sa o faca ... asta e alta discutie.

3) Nici la mine nu aveau efect obiceiurile si practicile bisericesti. Le dispretuiam, repetam ca un papagal ce invatasem la scoala de la atei: superstitii, minciunele, hipnoze si alte bazaconii. Dar puterea experientei, atunci cand inima mea s-a deschis catre Hristos, mi-a aratat deindata cat ma inselasem.
Stii ce faceam de fapt? Imi puneam singur ziduri (formate din ganduri si simtaminte ostile) intre mine si Dumnezeu. Cand eram tanar ma bucuram de aecste ziduri, ma simteam bine intre ele, dar dupa ani si ani de autoclaustrare am inceput sa ma usuc pe dinlauntru cum se usuca o floare tinuta intr-un borcan fara aer. Daca Domnul nu ar fi facut o spartura in mormantul de piatra al gandurilor mele nezdravene, azi stiu ca nu as mai fi fost. Dar, asa cum aveam sa simt si sa inteleg cu uimire prin propria descoperire subiectiva mai intai, Domnul S-a milostivit si de mine si, desi nu meritam asta, mi-a spart cochilia de piatra si m-a eliberat. E drept ca m-a durut un pic, dar ce am descoperit mai apoi a depasit cu mult stropul de durere trecatoare. Lumina blanda a credintei pe care mi-a daruit-o Bunul Dumnezeu e cel mai frumos dar pe care l-am primit, constient, vreodata. Si pentru acesta, crede-ma, ma simt mereu mahnit ca nu-I pot multumi inedajuns. Nu pentru ca El ar avea nevoie de multumirile mele, ci pentru ca sufletul meu tanjeste sa se apropie de El prin recunostinta, aceasta fiind o sursa aparte de bucurie deplina.

Toate cele bune, Roxana!
(Sper ca marturisirea mea, asa succinta cum e si neindemanatica, iti va arata ca si alti oameni care au fost ca tine se pot bucura de credinta si de Biserica. E o bucurie pe care o alegi singura sau o refuzi. Eu, care am refuzat-o atatia ani, doar ma rog sa o cunosti intr-o buna zi...)