Mărturii și cugetări privind slujba de Înviere, din articolul:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...ina-a-coronei/
[...]Din curtea unei case a ieșit o doamnă. A întins lumânarea prin grilajul gardului. Preotul i-a aprins-o din stradă, i-a dat și o cutie cu Paști. ”Nu am ținut post, părinte, sunt medic și, mai ales în perioada asta, cu tensiunea și cu gărzile pe care le am, trebuie să am o dietă anume!” Preotul a binecuvântat-o, i-a urat sănătate și putere, i-a dat lumină și Paști, ea i-a întins printre barele de fier forjat, un pachet în care se aflau o mască și o pereche de mănuși.
Fiecare dădea și primea protecția celuilalt, un schimb în care trup și suflet își regăseau în seara Învierii, unitatea.
****
[...]Una dintre femei era medic. L-a întâmpinat pe preot: ”Oh, părinte, de-ați ști ce mă bucur c-ați ajuns!
Sunt doctor și nu e zi să nu mă tem. Mă duc la serviciu ca la judecată. Am mare nevoie să vă rugați pentru mine!” Și preotul s-a rugat, a binecuvântat-o, i-a spus să nu se teamă, i-a spus că totul va fi bine. Ea, doctor în toată firea, îi primea cuvintele cu nesaț, i se vedea în priviri, pe deasupra măștii.
M-am gândit că cei care căinau medicii cărora le-am fi dat noi de furcă, prin gestul de a duce Paști și lumină în parohie, nu prea i-au întrebat și pe ei, pe medici, dacă au nevoie de Paști și de lumină! Dacă îi ajută, dacă îi întărește, dacă le dă curaj, putere, încredere… Dacă vor ieși în stradă pentru a aștepta preotul și voluntarii. ”Știu, doamna doctor, știu cum e, a zis părintele, căci până să vin la parohie, ani de zile am fost preot de spital!”[/...]
****
Vineri, când am dus Paștile, am ajuns la o casă frumoasă, dar în decădere. Din ea a ieșit o femeie care-și scotea câinele. ”Doriți Paști?” ”Nu!” A răspuns scurt, cu glas coborât, gutural. Preotul a privit-o atent: ”Aveți nevoie să vă ajutăm cu ceva?” ”Nu!” ”Sigur?” Ea i-a întors privirea: ”Când am cerut ajutor am fost dată afară din biserică!” Ne-a lovit ca un trăznet. Tulburat, părintele a întrebat-o: ”Cine a îndrăznit asta? Când s-a întâmplat?” ”Nu contează când. Nu contează cine! Contează că am cerut și c-am fost izgonită!” A plecat fără să mai zică ceva, lăsându-ne în drum, cam copleșiți. ”Cine-o fi smintit-o așa de tare?” a întrebat preotul ca pentru sine. În seara Învierii pe când dădeam lumină unei persoane care ne așteptase la poarta unui bloc, am văzut-o. Pe femeia cu cățelul, care nu mai dorea nimic, care se certase cu biserica.
Era acolo, în stradă, o umbră între mașinile parcate. Ținea lumânarea în mână, fără să zică ceva, nemișcată, fără să ne cheme, ca și cum era treaba noastră să o vedem, nu treaba ei să ne strige. Și chiar așa și era, de stăm să ne gândim bine. ”Hristos a înviat!” i-a strigat preotul peste cele câteva zeci de metri distanță. Nu i-am auzit răspunsul, nici dacă l-a dat. Ne-am dus înspre ea, traversând în diagonală intersecția pustie. ”Veniți de luați lumină!” a chemat-o parohul. Ea a așteptat până am ajuns la câțiva metri. A făcut un pas, a întins lumânarea. ”Paști nu vreți? Că ieri n-ați luat!” Femeia l-a privit scurt, apoi a căutat înspre mine, că aveam lădița-n brațe. Fără o vorbă, a întins mâna, a cules o cutie cu Paști. ”Dacă aveți nevoie de ceva să-mi spuneți!” i-a zis preotul cu ton serios. Ea a dat să plece, s-a întors și a zis ca și cum altul era subiectul: ”Nu e normal! Nu e normal să fim, din nou, ca acum două mii de ani!” A intrat în casa frumoasă, dar în decădere, ducând înăuntru Paștile și o lumânare aprinsă,
ca pe o iertare și pe-o împăcare.
părintele Ioan Istrati:
https://www.facebook.com/751651100/p...yxCFnfpdauWkk8
Am dus Pască sfințită în parohie, cu mănuși, banderole, mască.
Bătrânicile plângeau, își frângeau mâinile. Doamne, ce dor ne e de Dumnezeu. Oamenii, săracii de ei, obișnuiți ca peste tot să dea bani, că nimic nu e gratuit și din inimă, se buzunăresc să plătească pâinea cu har. Noi: nu trebuie bani. Cum așa? Așa bine.Aducem binecuvântarea lui Dumnezeu. De-abia atunci se deschid inimile. Sărut mâinile, părinte, Paști cu bucurie. Altă mămăiță:
Părinte, ne-o încuiat aici și o aruncat cheia.
Pentru aceste suflete care se roagă și pentru prunci mai ține Dumnezeu lumea.
*De la 21 la 23 am dus Sfânta Lumină pe străduțe.
Oameni înfrigurați, în pijamale, așteptau stingheri. Aveam un mănunchi uriaș de lumânări aprinse, flacăra era un foc adevărat. Deasupra măștilor, ochii slobozeau lacrimi. Mulți dormeau deja. Un popor mutilat de durere și de frică.
Marea Liturghie a Paștilor am cântat-o toți preoții, din rărunchi, poate ajunge ruga noastră la cer.
De vreo cateva ori m-a bușit plânsul, dar l-am mascat în tuse, mai ales la binecuvântarea: Pace tuturor.
Maica Domnului din icoana ei făcătoare de minuni parcă plângea. O înviat copilul Tău Dumnezeu, i-am zis, dar tot îndurerată o rămas.
Doamne, iartă-ne.
Hristos a înviat!