[delia31]

În prealabil postat de armanda

sunt o pers ff nervoasa.ma enervez iute si am vocabularul necontrolat, jignind dur unele persoane.as vrea sa ma "vindec " ,sa ma schimb dar...nu stiu cum.sunt enorm de rea ,cea mai rea fiinta posibila ... imi pare rau . nu stiu cum ma mai suporta cei din jur.
dar eu vreau sa ma schimb sa fiu altfel .
chiar nu inteleg ce se intampla cu mine de nu ma pot controla..
pe urma regret ....dar ce folos....ajutati ma cumva ... ma cuprind deznadejdile....
mie rusine mie de caracterul meu...

draga armanda

sigur ca exista vindecare, doar de asta a venit Hristos in lume, sa ne vindece firea stricata de pacate. ,,nu pentru cei sanatosi am venit, ci pentru cei bolnavi,,, nu asa a zis chiar El?
si cum toti suntem bolnavi de diverse boli sufletesti si trupesti, tamaduirea numai de la El ne vine.

pentru inceput, ar fi bine sa vorbesti cu un preot care sa te ajute sa vezi cauzele si efectele maniei, pe care zici ca o ai.
si care sa-ti dea si tratamentul duhovnicesc potrivit.

in principiu, incearca sa petreci cat mai mult timp in ambianta Celui-bland-linistit-si-linistitor, in biserica, prin rugaciune si lasa-L pe EL sa se salasluiasca in tine ca numai asa se spulbera orice tulburare.

cei care au studiat mecanismul bolilor spirituale au identificat teoretic cauzele si tamaduirea lor.
uite, foarte pe scurt cateva repere:

Cauzele mâniei
Există trei mari categorii de patimi (forme de iubire patimasa a lumii) care sunt pentru om pricini de mânie:

1.lăcomia pântecelui,
2.iubirea banilor şi bunurilor materiale în general,
3.iubirea de sine (sub forma slavei deşarte şi a mândriei).

Mânia se aprinde atunci când îi este răpită plăcerea care îi vine de la acestea 3, cand se simte ameninţat să le piardă sau cand este împiedicat să le dobândească. Acestea sunt principalele cauze, dar mai sunt şi alte multe care pot provoca mânie ( depinde si de mediul in care traiesti si ce fel de oameni ai in jur).

Dintre toate aceste surse ale mâniei, slava deşartă şi mândria sunt cele fundamentale.

Atunci când omul este rănit în amorul propriu, când se simte jignit, umilit, desconsiderat – mai ales în raport cu părerea bună pe care o are despre sine şi pe care aşteaptă ca şi ceilalţi să o împărtăşească, el este cuprins de felurite forme ale mâniei.

„Nu cuvintele unuia sau altuia provoacă în noi supărare, ci mândria noastră de a ne socoti mai buni decât cel care ne-a insultat, preţuirea exagerată pe care fiecare o avem despre noi” (Sf. Vasile cel Mare).

Mânia este un adevărat venin pentru suflet.

Amintirea insultelor, ura şi dorinţa de răzbunare otrăvesc inima. Omul căzut pradă agresivităţii încetează să mai vadă realitatea aşa cum este, ajungând să o vadă deformat, prin prisma patimii sale.

Sub influenţa acestor atitudini omul nu-şi mai află pacea, fiind aruncat într-o stare permanentă de mâhnire şi nelinişte. El se îndepărtează de Dumnezeu care este blândeţe, bunătate, pace.

Lipsit de Duhul Sfânt, care-i conferă ordine şi unitate, sufletul se află fără rânduială şi dezbinat, nu se mai poate ruga, rugăciunea fiind „vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie” (Evagrie Ponticul)


si inca ceva: nu-i spune lui Dumnezeu cat de mare e problema asta a ta! ci ,,spune-i,, problemei tale cat de mare e Dumnezeu, pentru care nu exista nimic de nevindecat.

faptul ca simti ca nu asta e firescul tau si ca vrei sa te schimbi, e un bun inceput.
Dumnezeu sfantul sa-ti daruiasca liniste si linistire!