Citat:
În prealabil postat de eduardd
Multumim Gabi! Nadajduiesc sa va ajunga si Ro din urma... Sunt si aici atatia oamnei ce sufera din pricina acestei cumplite boli. Anul trecut cand am fost in Spitalul Neurologie Iasi, priveam cu groaza cum se inmulteau pacientii la usa prof. dr. Popescu. Am vazut atatia tineri... tineri speriati, ce nu au inteles ce inseamna acesta boala. Tineri, gata sa se agata si de un om din strada..numai sa le explice ce inseamnaaaaaa SM. Din pacate aici in RO, iti spun simplu, ehh ai SM..intri in program. fara prea multe explicatii..apoi incepe cosmarul tau, de pacient. Simti ca iti fuge pamantul de sub picioare si ca toata viata ta s-a sfarsit. Te trezesti in fiecare dimineata speriat ..apoi rasufli usurat ca a trecut si ziua de azi..inca nu e nevoie de carut. Atatea familii s-au dstramat, pentru ca unii au inteles acesta boala, ca pe o boala a capului. ADica, intr-un cuvant esti nebun! dar , Domnul stie ca nu e asa... Mare bucurie ca s-a demarat acest porgram de informare. Nadajduiesc sa ajunga si la noi cat mai curand aceste informatii. Poate asa...vom fi tratati ca pe niste oamnei normali, nicidecum ca pe niste bieti nebuni. Multumesc pentru acesta minunata veste!!  |
Ai dreptate, Jenica! Cei din jur se uită ciudat la reacțiile celor cu scleroză în plăci. Îi consideră nebuni, dar ei, bieții, sunt bolnavi. Se bucură să iasă în lume, să vadă spectacolul viu al vieții, dar se întorc dezamăgiți în paturile lor suferinde.
Condamnat pe viață în fotoliu rulant... Și dacă ar fi numai atât, încă ar fi mai ușor de îndurat! Dar oboseala de la primă oră a trezirii, căldura care-i paralizează aproape complet. Ce ușor facem noi un duș, nu-i așa? Dar ei, cei cu SEP (sau SM în România), fac eforturi uriașe pentru un duș. Imaginați-vă numai ce înseamnă transferul din fotoliul rulant pe un scaun in baie, faptul că nu au putere nici să țină dușul în mână (îl scapă de nenumărate ori ... și nu acceptă ajutor deoarece vor demnitate și intimitate, acea minimă intimitate a omului la duș), cum reușesc în câteva ore, de multe ori, să încheie această corvoadă. Apoi îmbrăcatul... Offff !!! Privesc de fiecare dată neputincioasă acest ”spectacol”.
Și pentru a putea reuși transferul din fotoliul pe rotile în pat și invers, zilnic exerciții de verticalizare: se chinuie sa reziste în picioare sprijiniți de bare o oră și jumătate. Altfel doar de scripeți ar putea fi ajutați!
Nu vă imaginați ce boală cumplită este pentru ei! Dacă vă va scoate viața în cale astfel de oameni nu-i judecați pentru crizele lor, pentru neputința de a înțelege lucruri simple. Pur și simplu boala îi aduce în stadiul ăsta. Ei, sărmanii, sunt doar victimele propriului sistem nervos degradat...
Domnul să se îndure de ei !