Ford este un nume arhicunoscut in lumea civilizata. Un exista oras important in care sa nu circule pe strazi masini care-i poarta numele, si nici capitala a vreunei tari in care sa nu existe reprezentante ale firmelor sale.
Amprenta pe care acest om a lasat-o asupra civilizatiei moderne nu se datoreaza nici vreunei averi mostenite, nici unor conditii exceptionale pe care le-ar fi avut in viata. Munca, efortul sustinut si perseverenta in atingerea idealurilor – iata secretul care a transformat un anonim intr-un geniu.
Ford se naste pe 30 iulie 1863 le Dearborn, Michigan, intr-o
familie de fermieri. Pasiunea pentru mecanica se manifesta inca din anii copilariei, iar faptul ca traieste in mediul de la tara, unde vine in contact cu uneltele specifice unei ferme, il ajuta mult sa-si gaseasca drumul in viata.
De mic copil, Ford observa ca tatal sau, ca de altfel toti ceilalti fermieri, recolta mult mai putin decat s-ar fi putut. Si aceasta numai datorita lipsei unor unelte performante. De aceea, preocuparea sa se indreapta spre imbunatatirea acestor unelte.
Prima experienta care-i va schimba viata o are la 12 ani cand, mergand cu tatal sau la oras, intalneste o
locomobila – o masinarie simpla, formata dintr-un cazan cu aburi care putea sa puna in miscare batoze sau fierastraie mecanice. Stand de vorba cu proprietarul locomobilei, la cei 12 ani ai sai, Ford afla principiul dupa care functiona masinaria.
Intalnirea va fi decisiva pentru visul sau de copil: construirea unui automobil. Din acel moment, ori de cate ori se va intoarce din oras va aduce cu sine tot felul de fiare: suruburi, saibe, buloane si ceasornice, pe care incearca sa le repare. Primul sau succes este repararea unui ceas la doar 13 ani. La 15 ani, Ford este deja un ceasornicar cu experienta.
Tatal nu vede cu ochi buni aceasta pasiune a fiului sau si incearca sa-l faca agricultor. Ford insa renunta la scoala, iar la 17 ani intra ca ucenic la atelierul de masini al uzinei Drydoch. In doar trei ani, este
calificat ca mecanic. Dupa patru ani de la prima sa intalnire cu locomobila, Ford devine conducatorul unei asemenea masinarii, ca reprezentant local al unei societati, si ca specialist in montajul masinilor.
Fiind nemultumit de greutatea prea mare a masinariei si de costul ridicat al acesteia, care o facea greu vandabila printre fermieri, Ford se gandeste tot mai mult la construirea unei masini cu aburi mai usoara, atat pentru transport, cat mai ales ca tractor pentru muncile agricole.
Dar Ford nu doar se gandeste, ci chiar se apuca de lucru. Prima lui masina este o trasura cu aburi. Masina mergea bine si se putea regla usor, insa Ford nu e multumit. Si, pentru ca de la societatea la care lucra nu mai avea ce sa invete, pleaca de acolo.
Intre timp, in Anglia se faceau probele masinii cu gaz de iluminat, fapt ce ii atrage atentia tanarului pasionat de motoare. In 1885, el are ocazia sa repare un motor de genul acesta, fiind singurul din zona care avea reputatia de a cunoaste aceste masini. Aceasta a fost o buna ocazie pentru tanarul insetat de progres sa cunoasca in detaliu acest nou tip de masina. Nu dupa mult timp, el reuseste sa construiasca un nou motor, de dimensiuni mici, primul motor cu ardere interna fabricat de el.
Reintors la ferma parintilor sai, Ford incepe sa faca experiente. Tatal ii ofera 40 de pogoane de padure cu conditia sa se lase de masinile lui si sa se apuce de agricultura. Ford accepta, insa gandul lui e in alta directie. Folosind o locomobila si un fierastrau mecanic, incepe sa taie padurea si isi construieste o casa in care isi incepe viata conjugala. Langa locuinta, construieste un atelier in care, atunci cand nu taie lemne, isi continua experientele legate de motoarele cu ardere interna. In acelasi timp, citeste tot ce gaseste in legatura cu pasiunea sa.
In timp ce lucra la un motor cu ardere interna in doi cilindri, pe care dorea sa-l adapteze la o bicicleta, Ford primeste un post de inginer – mecanic la Societatea de Electricitate “Edison” din Detroit, cu un salariu de 45 $ pe luna. Fiind hotarat sa nu se apuce de agricultura, si pentru ca terminase cu taiatul copacilor, Ford accepta postul si se muta impreuna cu atelierul sau in Detroit.
Aici, Ford isi continua experimentele in legatura cu motoarele cu ardere interna, fiind foarte mult incurajat de sotia sa.
“Nu pot sa spun ca era o munca grea” spunea el mai tarziu.
“Un lucru care te intereseaza nu poate sa fie niciodata greu de facut, si eu nu m-am indoit niciodata de reusita. Aceasta vine intotdeauna cand iti dai silinta. Dar cea care m-a incurajat mult a fost sotia mea, care s-a aratat si mai increzatoare in reusita decat mine.”
Astfel se face ca in primavara anului 1893, Ford reuseste sa puna in functiune o trasura mecanica, avand un motor cu doi cilindri care dezvolta o putere de patru cai. Rotile erau de bicicleta, sasiul era cumparat, insa motorul, volanul si partile mai delicate erau confectionate de el. Trasura putea transporta doua persoane, insa virajele erau luate cu mare greutate datorita lipsei diferentialului.
Masina lui Ford a fost pentru multa vreme singura din Detroit. Oamenii nu o vedeau cu ochi buni, considerand-o o ciuma, din cauza zgomotului mare pe care-l facea si pentru faptul ca incurca circulatia. Oriunde se opera masina, se strangea o multime de curiosi. Pentru ca unii dintre acestia incercau sa o puna in miscare in lipsa proprietarului, Ford era nevoit sa o lege de vreun felinar din apropiere cu lanturi.
In cele din urma masina a fost vanduta lui Charles Ansley din Detroit cu suma de 200 $. Nu dupa mult timp, acesta mai cumpara o masina asemanatoare, ceea ce il determina pe Ford sa se gandeasca la cresterea productiei.
Dupa un timp, Ford e avansat in postul de mecanic – sef al Societatii de Electricitate Edison. Cei din conducerea societatii insa nu vad cu ochi buni experimentele angajatului lor, fiind convinsi ca viitorul apartine electricitatii , nu si benzinei. Pentru a-l determina pe Ford sa renunte, societatea ii ofera postul de director general la Detroit. Alegerea nu e usoara pentru tanarul pasionat de motoare, insa, in cele din urma, alege pasiunea in detrimentul privilegiilor de moment.
Ca urmare, pe 15 august 1899 el paraseste societatea si se dedica fabricarii automobilelor. Insa nu ii va fi usor. Nu are bani, iar oamenii nu sunt inca pregatiti sa primeasca noul articol, fiind sceptici cu privire la viitorul automobilului.
Dupa plecarea de la Societatea de Electricitate, Ford se imprieteneste cu cativa intreprinzatori din Detroit cu care va pune bazele unei
societati de automobile. In primii trei ani societatea produce doar primul model construit de Ford, insa doar la comanda si cu un pret foarte mare. Nemultumit de lacomia colaboratorilor sai si dandu-si seama ca in acele conditii nu putea progresa, in 1902 Ford isi da demisia, fiind hotarat sa nu se mai angajeze niciodata ca subaltern.
Ford isi continua cercetarile intr-un nou atelier situat in Park Palce din Detroit, unde lucreaza la perfectionarea motorului in patru cilindri, care avea sa faca din automobilul fabricat de Ford cel mai rapid din lume. Spre deosebire de ceilalti fabricanti de automobile, care puneau mare pret pe partea financiara, Ford se gandeste in primul rand la calitate, in semn de respect pentru munca oamenilor. De aceea, instalat in noul sau atelier din Park – Place, Ford urmareste sa construiasca un nou automobil, dar cu calitati superioare si la un pret accesibil.
Ford nu era de acord cu cursele de masini, caci el prevedea un alt viitor automobilului. Totusi, pentru a-si face reclama, e nevoit sa participe la o astfel de cursa in 1903. Impreuna cu Tom Cooper, construieste doua automobile identice pentru viteza. Unul e botezat “999” , iar al doilea, “Sageata”. Ambele masini erau echipate cu cate un motor in patru cilindri, care dezvolta o putere de 80 de cai. Cursa e castigata fara probleme de masina lui Ford care avea un avans de 800 m fatza de urmatoarea clasata.
Dupa aceasta cursa, la un interval de o saptamana, ia fiinta
Societatea de Automobile “Ford”, in care Henry Ford e vicepresedinte, director general, desenator, mecanic-sef si sef de atelier. Capitalul societatii era de 100 000 $, din care Ford avea 25,5 %. Pentru a-si atinge scopurile, Ford trebuia sa detina controlul acestei societati. De aceea, ulterior, el cumpara actiuni pana ce ajunge sa detina 58,5 % din capital.
Avand la inceput ateliere si instalatii modeste, Ford continua sa fabrice doar modelele sale, insa cu componente realizate de alti fabricanti. La societatea sa, Ford doar monta automobilul, metoda fiind folosita pe scara larga pana in zilele noastre.
Cererile de masini fiind tot mai mari, Ford se vede nevoit sa construiasca o uzina mare, cu trei etaje, in care incepe sa fabrice si o mare parte din piesele de care avea nevoie. Schimband sistemul de directie al automobilelor, Ford incepe apoi constructia unei masini usoare si ieftine, pentru cei care nu-si permiteau sa cumpere dintre cele scumpe.
Asa se face ca vanzarile cresc de cinci ori mai mult. Vanzand direct, cu banii jos si fara intermediari, el reuseste nu doar sa scape de datorii, dar sa si investeasca profitul in dezvoltarea fabricilor sale. In ciuda piedicilor, intre care si un proces prin care se urmarea lichidarea Societatii “Ford”, in pofida problemelor materiale si a mentalitatii oamenilor care inca nu erau pe deplin convinsi de viitorul automobilului pe benzina, Ford a reusit. Secretul ? Perseverenta in urmarirea unui ideal. Fara perseverenta acestui om, lumea automobilului ar fi aratat cu totul altfel.
http://www.loribalogh.ro/category/bi...ameni-celebri/