Am fost la psihoterapie,am luat si antidepresive(xana,trittico),dar situatia mea nu s-a schimbat sub nicio forma.Dupa multe convulsii interioare,am decis sa renunt la o eventuala scapare prin intermediul religiei,iar cateva zile mai tarziu ma vedeam cu pletele rasfrante pe umarul iubitei mele,o persoana inteligenta si calda,implorand-o ca noaptea sa se roage si pentru mine.A considerat ca fiind un afront impotriva convingerilor ei,stiind despre mine ca sunt ateu convins,iar de la episodul asta totul a devenit neclar intre noi.
Acum am devenit obosit si abrutizat,simt ca m-am desprins din mine...
"Nu regret,nu ma jelesc,nu stric,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata"
(Serghei Esenin)
|