Citat:
În prealabil postat de Chiriac
As vrea sa vorbesc cu un indumnezeit in viata.
Va rog sa imi spuneti daca stiti sa existe in Romania un astfel de om.
De asemenea, m-ar ajuta daca ati putea sa imi spuneti numele unui expert in subiectul indumnezeirii. Poate ma ajuta el sa gasesc o persoana indumnezeita.
|
In mod ciudat, desi acei oameni pe care-i cauti tu, sunt peste tot in jurul nostru, ei raman "nevazuti", atat timp cat noi ne folosim de ispita pentru a ne... ridica. Imi amintesc de orele de asteptare la anumite sfinte moaste, sau la chilia unui mare duhovnic... La sfinte moaste, sute, poate mii de suflete in asteptare. La duhovnic, zeci, poate sute... Fiecare cu gandurile lui, cu durerea lui, cu smerenia lui. Pe cei fara de smerenie, si in cautare de senzational, dar si pe cei stapaniti de anumiti demoni, ii vedeai extrem de usor. Nu aveau stare, vorbeau mult, aveau liste peste liste cu tot felul de banalitati "importante"... Privirea lor lasa impresia de "mult cunoscartori" ai sfintei scripturi, mandri ca stiu mult mai mult decat cei din jur... Astfel de persoane le mai vad si astazi prin biserici si nu stiu pe seama cui sa pun dereglarile lor: sunt demonice sau nu? Din vina lor sau a parintilor sau a altora care au avut putere si li s-a ingaduit sa-i sminteasca?
Dar altceva voiam de fapt sa spun: singura metoda prin care ni se ingaduie sa cunoastem oameni mult induhovniciti, este smerenia. Nimic altceva. Numai prin smerenie, reusim sa-L convingem pe Dumnezeu "sa lucreze". Nu noi intram in contact cu "acei" oameni, ci Dumnezeu ne pune in legatura cu ei. Noi putem afla informatii, si putem ajunge "acolo", dar sa nu se intample absolut nimic. De ce? Fiindca de fapt noi facem voia noastra, nu a lui Dumnezeu.
Imi amintesc cum l-am cunoscut pe Parintele-staret de la o manastire cu totul deosebita din tara si cum mersesem acolo dintr-o dorinta initiala de a ma lamuri asupra unor lucruri la care Vasile Danion le daduse o interpretare cel putin ciudata. Acel duhovnic, n-a dat nici cea mai mica importanta tulburarii mele de acel gen, fiindca a lamurit-o in cateva cuvinte simple si fara echivoc. Dar m-a luat in chilia lui (desi era foarte ocupat cu treburile manastirii), si mi-a descarcat TOATE poverile pe care le aveam eu pe suflet. De-atunci intre noi a ramas o relatie cu totul deosebita. In nenumarate randuri i-am simtit puterea rugaciunilor si ma rog la randul meu sa-l tina Dumnezeu sanatos si in har.
Apoi, o alta intamplare aparent ciudata, a facut sa ajung la Sihastria Neamt, doar asa, fara sa ne fi programat cand am plecat de-acasa, sa ajungem acolo. Iar cand am intrebat un calugar daca este cineva in manastire care sa-i fi luat locul Parintelui Cleopa, mi s-a spus ca suntem norocosi fiindca in ziua aceea, la Parintele Ciprian nu este asa multa lume ca de obicei si ca el este cel care a preluat aceasta sarcina... Si desi eram cu familia, am intrat singur. In 3 minute, omul acela URIAS in har, mi-a spus TOT ce trebuia sa-mi spuna, desi eu abia apucasem sa deschid gura. Cand am iesit, cred ca pluteam. Parca fusesem in audienta la Dumnezeu, iar El mi-a dat "solutia" iesirii din cerc!...
Apoi, altadata, tot la Sihastria (Parintele nu mai era deja acolo, fiind luat la Bucuresti) doua batrane s-au apropiat de mine si m-au intrebat daca am masina si daca nu vreau sa le duc la Manastirea Petru-voda, la Parintele Justin Parvu. Am luat-o ca pe un semn si ne-am inghesuit cu totii (sotia, cei doi baieti ai nostri si batranele care erau de undeva din Maramures) si am plecat intr-acolo. Asa l-am cunoscut prima oara pe Parintele Justin. Daca era sau nu un sfant in viata, atunci n-am putut sa-mi dau seama decat partial. Abia la a treia intrevedere, cand am ajuns fiindca altii mi-au cerut sa-i calauzesc, nu fiindca imi programasem sa merg, abia atunci am realizat harul si sfintenia lui, cand s-a intamplat sa ramanem in camaruta aceea, doar noi doi.
Dar... nu numai ei. Daca Dumnezeu vrea, si gaseste in noi un pic de bunavointa, oranduieste El toate cele bune si de folos. Sambata seara, dupa rugaciune, mi-a venit un gand: ce-ar fi sa mergem dimineata, la o manastire la care nu mai fusesem de aproape un an? Stiam acolo un preot cu totul deosebit si-mi era dor sa-l vad si sa-l aud slujind. Dimineata i-am cam surprins pe-ai mei. Fiul cel mic ar mai fi vrut sa leneveasca in pat macar o jumatate de ora, dar n-a avut incotro. Si-asa am ajuns cam tarzior, dar am fost rasplatiti din belsug. Predica a fost ca de obicei, minunata, parca avand pentru fiecare suflet in parte un mesaj special. Cand am ajuns la miruit, mi-a zambit spunandu-mi pe nume, bucurandu-ne reciproc de revedere. Fiul meu urma, si la fel, zambindu-i cald, i-a spus sa mai ramana pana termina de miruit, pentru ca vrea sa-i vorbeasca. Am ramas cu totii pana s-a golit biserica, apoi dupa ce a terminat de vorbit cu celelalte femei care ii cereau un sfat, ne-a facut semn sa ne apropiem. Cu noi, parintii mai putin avea sa ne spuna, dar baiatului i-a vorbit vreo 15 minute. Il stia de mic, iar acum a gasit de cuviinta sa faca un "upgrade"... Si la fel cum ii spuneam eu insumi de atatea ori, printre altele si Parintele repeta mereu: "Sa ai suflet bun si sa nu renunti niciodata la blandetea si bunatatea ta, oricate incercari vei avea."
Sunt convins ca aceasta scurta discutie, il va urmari pe fiul meu toata viata, pentru ca asa cum spuneam, Parintele are mult har in vorbele lui. Asadar, cu o zi inainte n-am stiut ca vom merge acolo si cu atat mai putin el, care desi voia sa mergem la biserica, ar fi preferat-o pe cea din oras unde merge de obicei si unde atatia ani fusese ipodiacon... La intoarcere, cu totii eram oarecum marcati de aceasta intamplare... Cum spuneam, nu depinde de noi, aflarea unui om cu mare har. Sigur, il putem afla, dar sa nu aiba acel efect pe care noi il dorim, nu si Dumnezeu. Cred ca e nevoie de niste ani, pana se ajunge acolo, daca se ajunge. Si chiar daca se ajunge, starea de mentinere este adeseori zadarnicita si niciodata nu vom sti cum vom sfarsi...