În căderea uitării
1.
Te-am uitat, Măicuță, ruga am uitat,
În greu întuneric noi ne-am scufundat.
Gândurile zburdă prefăcut, prin ceață,
Suntem în părere, nu-n veșnica viață.
Și cârtim adesea, tot ne afundăm,
Uităm de Lumină și nu te chemăm,
Ne ridicăm fruntea prea puțin spre cer
Și ne este frică, ne-am pierdut în ieri.
Dar și-aici, și-acuma te putem ruga,
Către Domnul nostru putem înălța
Rugăciuni de seară, rugăciuni de zi,
Îngerul ne poate și acum păzi.
Fie-ți milă, Maică, de cei rătăciți,
De fluturii nopții, în zadar orbiți,
Care cad adesea și-s de tălpi călcați,
Chiar de-am uitat, Maică, să nu fim uitați.
Maica ne aude, ne zâmbește iar,
Bucuria rugii ea ne-o dă în dar,
Lacrima tristeții curge-n pocăință,
Prefăcută-n taină, pentru umilință.
Iartă-ne, Măicuță, că ne-am depărtat
De Lumina lumii, Fiul de-Împărat,
De Fiul tău, Maică, de iubirea ta,
Știm că-n bunătate tu ne poți ierta.
2.
Strecoară-se lumina în groapa ce-am căzut...
A mea, doar, este vina. O, Doamne, ce-am făcut?
Mi-am irosit minutul; sunt mort fără miros
Sau viu fără de viață... Și doar privesc în jos...
Icoana ta, Fecioară, mi-aduce remușcări.
Mă urc pe rugăciune, pe trepte dulci de scări,
Și-ajung chiar sus, la tine, ca să mă ocrotești;
Și pe mine, Măicuță, te rog să mă primești.
Maica milostivirii e numele tău drag,
Ți-l cânt cu fluierașul străvechi, din lemn de fag
Ce-l am de la bunicul, pentru vreo clipă grea,
Când inima prea tare, prea mult mă va durea.
De-abia suspin, în groapa ce singur am săpat,
Sunt feștila aceea, c-un fir de fumegat,
Pe care zis-a Domnul că n-o va stinge-n veac...
Sunt prea sărac, Măicuță, în rugă prea sărac.
Prin găuri nu-i nimica; sufletul meu e gol,
Golit prin răutate, trecut și prin pârjol.
Și doar tu, Maică Sfântă, mai poți să îndrăznești
Să îmi ceri mântuirea din înălțimi cerești.
3.
M-a acoperit nimicul,
Frigul
Îmi chinuie sufletul.
Tic-ul, tac-ul,
Tac-ul, tic-ul...
Unde-i drumul?
Focul, frigul...
Doamne, pentru-a Ta Măicuță,
Coboară o funie în groapă,
Pe care să ne agățăm mai mulți.
Chiar de-ar fi cât o ață,
Cât un fir de amintire,
Cât o clipă de iubire,
Nu se va rupe.
Nu știu cum, dar nu se va rupe.
Poate doar se va lungi un pic.
4.
Curg clipele uitării, negru șuvoi sau fum,
Suntem triști oameni, fețe întoarse dinspre drum.
Sunt mii de intersecții pe care le-am greșit.
Cărarea cea mai dreaptă mereu am ocolit.
Curg clipele uitării...
Mici semne stau pe-alături de drumul cel pieziș,
Stă Domnul și ne cheamă tăcut, din ascunziș.
Inima Îl aude și bate mai grăbit,
Ar vrea să Îi deschidă... deși n-a îndrăznit.
Mici semne stau pe-alături...
Atunci Măicuța Sfântă îngenunche discret,
Cu mâna ei întinsă, cu graiul de poet,
Își roagă Fiul, dulce, să ne mai lase timp,
Căci, poate, ne-om întoarce din nou spre Răsărit.
Atunci Măicuța Sfântă...
5.
Din lacrimi ne rodește vlăstar îndreptător,
Nu-s lacrimile noastre... ci plânge-ncetișor
Icoana Preacuratei, cu lacrimi argintii,
În care strălucește durerea inimii.
Nu toți văd aste lacrimi, puțini le înțeleg;
Și mai puțini, pe urmă, binele îl aleg.
Dar și un singur suflet din rău de s-ar schimba,
Tot plânge Maica Sfântă, Fecioara Maria.
6.
Se-aude al meu strigăt? Ecou îndepărtat
Al dorurilor mele, cele fără păcat?
Și cine îl aude și se coboară-n hău?
Cine-mi întinde mâna? - Fiul lui Dumnezeu.
O Maică Îl îndeamnă: - Coboară, Fiul meu,
În hăuri mari, de inimi, salvează-le mereu!
Întotdeauna gata pe Domnul a-L ruga
Pentru toți cei din lume, Fecioara, Maica mea.
Îți mulțumim, Măicuță, că ne consideri fii,
Că ne îmbraci cu milă și cu rugăciuni - mii,
Că nu ne lași în groapă, în greu și în păcat,
Privindu-te-n icoană, deja ne-am ușurat!
7.
Drum șui
Al nimănui...
Vreau să mă descui.
Păienjeniș,
Gând prea pieziș,
Vreau la luminiș.
Chem: ajutor,
Vreau ca să zbor,
Cu suflet ușor.
Maică, mă ajută,
Mâna-ți nevăzută
Mângâie, nu uită.
Maica mă aude,
La rugă răspunde,
Mila nu-mi ascunde.
__________________
"Iubește și fă ce vrei".citat din Sfântul Augustin
|