[heaven]

În prealabil postat de Laura19

Buna. Ma numesc Laura si am 19 ani. Sunt noua pe acest forum asa ca imi cre scuze de la inceput daca gresesc cu ceva privind regulile forumului. Problema mea nu prea are legatura directa cu religia, dar m-am gandit ca cele mai bune sfaturi le-as putea primi de aici. Ma scuzati daca e vreun deranj. Cum scrie si in titlu, am o problema(sau mai multe) in familie, mai exact probleme cu parintii. Stiu ca nu e frumos sa iti speli rufele in public, dar chiar am nevoie sa ma descarc si de niste sfaturi.
Parintii mei nu se inteleg , iar eu nu ma inteleg cu ei. Tata e un om bun si sufletist, dar se schimba radical cand consuma alcool. Certurile in familie deobicei pornesc cand el este 'vesel'. Cand eram mica mai consuma o bere doua rar, dar treptat a inceput din ce in ce mai mult. Cand nu are treaba sau nu lucreaza alcoolul e sfant. Foarte mult s-a schimbat dupa ce a stat la munca un an in SUA si, si mai mult dupa 2 ani in Anglia. Nu prea mai suntem pe aceiasi lungime de unda deloc. Eu vreau ceva, tata vrea ceva, mama altceva. Ma refer aici la cariere si idealuri in viata. Foarte des se cearta cu mama, rar saptamana fara certuri. Mereu cand se cearta cu ea ii spune 'boule' sau ca e proasta sau ca nush ce. Au fost si episoade in care am auzit-o pe mama zicand ceva gen: 'nu mai da in mine, ca am sa chem politia' sau lucruri aruncate de pereti sau pe geam. Si replici gen va dau afara din casa, mama ta maine pleaca, tu/voi vreti numai banii mei(mama lucreaza, iar eu sunt la scoala momentan), jucati teatru, complotati impotriva mea etc. Cand vorbesc doar eu si tata, mereu spune ca mama e asa si asa. Si ma doare chit ca nu prea ma inteleg bine cu ea, ca e mama. Si daca nu sunt de acord cu el zice ca sunt ca ea, de parca ar fi ceva rau sa ma aseman cu mama. Si cam asa spune mama, ca sunt ca el. Daca nu sunt de acord cu unul sunt de partea celuilalt si invers. Recunosc ca poate sunt si eu de vina, ca nu fac mereu ce vor si ce ar trebui. Am avut si eu perioada mea de rebeliune prin clasa a9a cand nu stiam ce vreau si cine sunt si faceam prostii, dar mi-a trecut acum. Si mai gresesc si cand le dau replica desi n-ar trebui, ar trebui sa ma abtin, dar nu pot, ma enervez foarte repede de ceva vreme. Si iar ne certam cand le spunca eu vreau sa stau la camin sau asa la facultate, vreau sa ma desprind sa invat de pe acum cum e sa fiu pe picioarele mele si sa muncesc pentru ce imi trebuie in viata. Tata spune ca la mine e solutia ca familia sa isi revina si sa ne intelgem bine, dar nu prea inteleg ce anume trebuie sa fac, in afara de invatat si ajutat prin casa si asa. Asta e pe scurt cam ce se intampla la mine, si sper ca se intelge in mare care e problema. V-as ruga sa imi dati si mie un sfat doua , ce ar trebui sa fac ca sa mearga bine treaba si la noi.
Si inca o problema, separata;daca nu e cu suparare. Eu sunt impotriva avorturilor, 100% impotriva. Si nu de mult am aflata ca mama a facut unul pe putin si tata a zis ca si pe mine vroiau dar le-a zis medicul sa lase primul copil(nu stiu daca e adevarat). Nu stiu detalii pentru ca mama nu a fost dornica de amanunte sau asa. A fost socant pentru mine mai ales ca eu mereu le priveam ca pe niste criminale pe cele care fac avort si mai ales ca mereu as fi dorit un frate sau o sora. E urat sa fi singur la parinti. Cum sa imi iert mama? Cum sa ma comport cu ea? Nu vreau sa o judec nu vreau sa o condamn sau asa. Poate exagerez eu, doar ca nu inteleg de ce, pentru ca cu banii nu stam chair rau, potrivit as spune.
Imi cer scuze daca v-am plictisit si multumesc pentru timplul pierdut citind ofurile mele.

Buna Laura si bine ai venit pe acest forum!
Voi incerca sa iti raspund pe rand la cele doua chestiuni ridicate de tine si voi incepe prin a-ti spune urmatorul lucru:copiii nu sunt responsabili de relatia dintre parintii lor si misiunea lor in viata nu este sa devina parinti ...pentru parintii lor!
Mama si tatal tau sunt si ei oameni ca toti oamenii,cu parti bune si mai putin bune,insa,mai presus de orice ei sunt adultii in aceasta poveste,este o relatie pe care si-au asumat-o ambii si atunci este necesar sa devina maturi din punct de vedere emotional.
Din ceea ce descrii tu,ei incearca sa te bage pe tine intr-un triunghi,iti pun tie pe umeri responsabilitatea familiei,a relatiei defectuoase dintre ei cu mesaje de genul "la tine este solutia ca familia sa isi revina".
Te asigur ca nu este asa si probabil ca nu este prima data cand ajungi sa fii ca un tampon intre mama si tata,insa pana nu te vei da la o parte,in pofida incercarilor lor de a te baga din nou la mijloc si sa ii lasi pe ei doi sa fie fata in fata si sa isi rezolve conflictele personale,aceasta situatie nu se va rezolva,ci se va realimenta continuu,iar cele mai multe bobarnace ghici cine le va primi?Ai ghicit...chiar tu,copilul lor!
Deci,daca ai posibilitatea sa pleci undeva la facultate,sa iti gasesti o gazda sau sa stai la camin si sa iti traiesti adolescenta frumos,asa cum ar trebui fiecare tanar sa o faca,mergi pe acest drum,iar in privinta parintilor fii fara grija,le vei face un bine,chiar daca vor incerca o perioada sa se agate de tine,sa te manipuleze inconstient sa revii in triunghi,la un moment dat nu vor mai avea incotro,se vor privi la propriu fata in fata,poate dupa multi ani de zile si vor fi nevoiti sa dea cartile pe fata si sa ajunga sa se inteleaga!
Referitor la a doua chestiune,cea cu avortul,revin la indemnul de a accepta ca si parintii tai sunt oameni,cu greselile lor ca oricine.Suntem de multe ori tentati sa ii idealizam,ne vine greu sa concepem ca parintii nostri nu sunt perfecti,insa iubirea adevarata presupune sa iubesti pe cineva asa cum este:cu greselile si slabiciunile sale.
Partea dureroasa in aceasta poveste,este de obicei faptul ca atunci cand,ca si copil afli o asemenea veste,ca mama nu te-a dorit la inceput,mesajul perceput poate fi acela ca "nu sunt dorit/a ; nu merit sa fiu iubit/a".
Poti,insa reusi SA O IERTI pe mama,ajungand SA O INTELEGI ca om,sa ii intelegi viata,conjunctura care a determinat-o la un moment dat sa actioneze intr-un anumit mod si astfel vei reusi sa vezi si prin ochii ei,sa ii intelegi temerile,durerile,nelinistile.
Vei putea atunci sa vezi ca sub imperiul acestora a luat intr-un anumit moment decizii in viata si ca te iubeste si te-a iubit,chiar daca a avut slabiciunile sale care nu aveau legatura cu tine,ci doar cu ce se petrecea in interiorul ei.
Sper sa iti fie de folos cele ce ti-am scris si iti doresc sa iti gasesti linistea si bucuria de a trai viata asa cum este ea si a iubi oamenii,asa cum sunt ei...umani! :)