[Decebal]

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163