CUVIOSUL IOAN MAXENȚIU
(secolele V-VI)
Acest cuvios părinte era „cel mai învățat călugăr scit" contemporan cu Cuviosul Dionisie cel Mic, născut în Dacia Pontică, pe la jumătatea secolului V. El s-a călugărit și a învățat adâncul teologiei din anii tinereții, la una din mănăstirile Eparhiei Tomisului, a călătorit la mai multe mănăstiri din Răsărit și a locuit uneori în preajma Constantinopolului.
Fericitul călugăr Ioan Maxențiu a scris opt cărți „libelli", care tratează diferite probleme hristologice și antropologice și combate cu tărie nestorianismul și monofizismul lui Eutihie. Iată câteva titluri din scrierile sale: Libellus fidel, Capitole doctrinare, Mărturisire de credință ortodoxă, Unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu propriul Său trup, Răspuns contra achefalilor..., Contra Nestorienilor, Răspuns la Epistola Papei Hormisda.
Împreună cu alți patru călugări sciți, Petru, Ioan, Leonțiu și Ioan, Cuviosul Ioan Maxențiu a scris și Epistola călugărilor sciți, adresată episcopilor africani Datin și Fortunat, în care se susține formula teologică „theopashită" că „unul din Treime a pătimit cu trupul".
După o îndelungată osteneală, prin scris și asceză, de apărare a dreptei credințe ortodoxe și de mărturisire a Evangheliei lui Hristos, într-o epocă atât de frământată de dezbinări și erezii, fericitul călugăr daco-roman Ioan Maxențiu s-a strămutat cu pace la cele veșnice.